Avantajele plastiei de valvă mitrală endoscopică, explicate în direct, la Medika TV, de prof. dr. Victor Costache, primul medic român care a realizat o astfel de intervenție în țara noastră

Bolile de inimă sunt tot mai frecvente în rândul românilor, iar printre cel mai des întâlnite afecțiuni se numără și insuficiența mitrală. Această problemă poate fi remediată, printr-o procedură minim invazivă, care va ajuta inima să funcționeze corespunzător.

Invitatul Simonei Bălănescu în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prof. dr. Victor Costache, medic primar în chirurgie cardiovasculară și fost ministru al Sănătății, a explicat, în direct, ce este valva mitrală și cum apare disfuncționalitatea sa. „Valva mitrală este una dintre cele mai importante valve cardiace, se numește mitrală pentru că are forma unei mitre. Este înconjurată de un mecanism complex, ce trebuie să funcționeze perfect. Atunci când apare insuficiența mitrală sângele nu mai are circuitul normal prin inimă” a precizat prof. dr. Victor Costache.

Tratamentul insuficienței de valvă mitrală a fost descoperit încă din anii 60 și, inițial, a presupus înlocuirea valvei cu una artificială. În timp, medicii au căutat soluții pentru a renunța la această procedură, astfel încât au dezvoltat tehnici intervenționale prin care „repară” valva mitrală. Una dintre aceste tehnici este plastia de valvă mitrală endoscopică. Prof. Dr. Victor Costache a explicat care sunt avantajele acestei proceduri: „În majoritatea a cazurilor este mult mai benefic să reparăm valva mitrală, pentru că evităm tratamentul anticoagulant. Valvele mecanice generează coagularea sângelui, iar pacientul trebuie să ia medicamente anticoagulante toată viața. Valva metalică va genera cheaguri pe suprafața ei. Inima se va remodela mult mai bine, dacă reparăm valva, nu o înlocuim. Circulația sângelui este mai bună printr-o valvă reparată, decât în cazul unei valve pe care am înlocuit-o. Avantajul cel mai mare constă în faptul că plastia este minim invazivă și nu trebuie să mai deschidem sternul.”

După ce a efectuat stagii de pregătire în străinătate, prof. dr. Victor Costache a învățat tehnica plastiei de valvă mitrală endoscopică și a fost premiul chirurg român care a realizat o astfel de intervenție, în țara noastră.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes