Ce trebuie făcut pentru a diminua impactul traumelor asupra copiilor VIDEO

Indiferent de vârstă, factorii traumatici sunt prezenți în viața noastră. O traumă poate fi suferită și de un copil și-l poate destabiliza emoțional, așa cum se întâmplă în cazul adulților. Importantă este gestionarea acestor situații, astfel încât copilul să poate depăși evenimentul negativ.

„Trauma poate fi orice eveniment trăit de copil. Poate fi un personaj care l-a speriat, că a mers la grădiniță într-un cadru nou și s-a speriat. Părinții spun adesea că lucrul respectiv l-a traumatizat și îl evită” susține

Elementul pe care-l caută psihologii sau psihiatrii care lucrează cu copiii este acela în care apare echilibrul dintre impactul traumei și depășirea ei.

„Noi în psihologie și psihiatrie căutăm balanța între experiența trăită și modul în care un copil poate să depășească această stare, felul în care se raportează la lucrurile mai puțin plăcute care le experimentează” susține dr. Carmen Truțescu, medic psihiatrie pediatrică, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika” prezentată de Simona Bălănescu.

De asemenea, este necesară intervenția specialiștilor și în cazul apariției evenimentelor post-traumatice.

„Trauma însemnă emoții puternice care destabilizează persoana respectivă, dar este cuvântul în sine. Dacă ne gândim din perspectiva psihologului, aici lucrurile se nuanțează. Noi avem în psihiatrie avem ca definiție tulburarea de stres post-traumatic. Practic, noi dacă într-adevăr vorbim despre un efect de durată, vedem o consecință, lucru care nu se vede imediat. Este o consecință care poate apărea după momentul producerii evenimentului traumatic” mai spune dr. Carmen Truțescu, medic psihiatrie pediatrică, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika” prezentată de Simona Bălănescu.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea

Ce rămâne între dinți după periaj și de ce contează

Periajul este foarte important pentru menținerea sănătății danturii, dar trebuie făcut corect. Dacă aplicăm greșit această metodă, atunci putem deteriora smalțul dinților sau irita gingiile. Periajul agresiv, cu presiune prea…