Reprezentanții Colegiului Psihologilor din România contestă Ordinul privind evaluarea copiilor cu dizabilități și solicită miniștrilor de resort abrogarea acestui act normativ, întrucât anulează dreptul psihologilor de a obține un onorariu sau un salariu negociat pentru serviciile prestate beneficiarilor, fără să fie reglementată o modalitate de decontare a serviciilor psihologice furnizate.
“Considerăm că prin acest act normativ se încalcă dreptul psihologilor la muncă, așa cum este el reglementat legal. Însă cel mai grav aspect este afectarea drepturilor copiilor cu dizabilități care au nevoie de evaluarea psihologică. Din aceste motive, solicităm abrogarea Ordinului, ce conține prevederi neconstituționale și nelegale”, a declarat joi președintele Colegiului Psihologilor din România, prof. univ. dr. Mihai Aniței.
Potrivit CPR, efectul imediat este întârzierea obținerii avizului psihologic necesar pentru încadrarea în grad de handicap a copiilor cu dizabilități, iar pe termen lung “blocarea sistemului” de evaluare psihologică și majorarea “nejustificată” a cheltuielilor necesare furnizării serviciilor.
“Ordinul atribuie furnizarea serviciilor de evaluare a copiilor cu dizabilități psihologilor angajați în cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, care, legal, nu pot presta aceste servicii întrucât nu sunt furnizori de servicii psihologice, în condițiile legii. Mai mult, dacă în județul respectiv nu sunt suficienți psihologi, Ordinul recomandă să se realizeze evaluarea psihologică de către angajații instituției publice, indiferent dacă aceștia au sau nu pregătire psihologică. În cuprinsul Ordinului, se recomandă în mod deschis anumite produse comerciale, cu rol de teste”, susțin psihologii într-un comunicat de presă.
Totodată, conducerea colegiului susține că ordinul ar fi fost aprobat “fără avizul și fără consultarea organizației profesionale cu privire la reglementarea unor competențe profesionale și elaborarea unei metodologii psihologice la sfârșitul anului trecut de către foștii miniștri ai Muncii, Educației și Sănătății’.
“În data de 19 decembrie 2016, cu câteva zile înainte de încheierea mandatelor ministrului Muncii, Familei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ministrului Sănătății și ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice au aprobat Ordinul nr. 1985/1305/5805/2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea și intervenția integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, a orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și în vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale. Actul normativ a fost elaborat, aprobat și publicat în Monitorul Oficial al României fără avizarea sau consultarea Colegiului Psihologilor din România. Prin prevederile sale, acesta încalcă Constituția, o serie de legi organice și acte normative, având ca efect blocarea sistemului de evaluare psihologică. Din acest motiv, Colegiul Psihologilor din România solicită public miniștrilor de resort abrogarea de îndată a Ordinului nr. 1985/1305/5805/2016”, afirmă aceeași sursă.
Reprezentanții psihologilor susțin că, potrivit legislației în vigoare din același act normativ, doar Colegiul Psihologilor din România poate reglementa competențele profesionale ale psihologilor și poate aviza metodologia utilizată de către aceștia pentru evaluarea psihologică și nicidecum Ministrul Muncii, Familei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministrul Sănătății și Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
“Ordinul forțează psihologii să încalce legislația profesională, inclusiv Legea nr. 213/2004. (…) Cu alte cuvinte, psihologii angajați în instituțiile publice nu pot furniza servicii psihologice decât pentru beneficiarii instituționalizați sau spitalizați în aceste instituții, nicidecum pentru orice persoană care dorește obținerea unui drept”, arată sursa citată.
Sursa: AGERPRES