Cancerul de sân reprezintă încă o problemă medicală majoră în România. Cu sute de paciente diagnosticate anual, medicii le reocmandă tuturor femeilor ca, după vârsta de 30 de ani, să efectueze controale medicale periodice astfel încât, dacă apar probleme, să le poată trata din timp. Cancerul de sân poate fi ținut sub control dacă este diagnosticat timpuriu.
„Cel mai important lucru este educaţia pacienţilor. Pacientele trebuie să ştie să-şi facă autopalpare, trebuie să meargă periodic, după 30 de ani, la ecografie, după 40 de ani să se meargă la mamografie sau dacă, foarte important, au în familie rude de gradul 1, asta înseamnă mamă, soră, bunică cu cancer mamar, trebuie să se mearga mult mai repede la imagistică” a declarat, la Medika TV, dr. Maximilian Muntean, chirurg plastician.
Medicul susțin că la fel de importată pentru sănătatea femeilor, după 30 de ani, este și consilierea genetică. Acest concept se referă la investigațiile pe care trebuie să le facă anumite femei care au avut în familie cazuri de boli oncologice, în special cancer de sân.
„Trebuie să avem consiliere genetică, aceste paciente, dacă au în familie, să meargă la genetician să vadă dacă nu au mutaţii şi ele, dacă nu şanse de a dezvolta cancerul mamar şi trebuie făcută cu stricteţe această imagistică. Practic, pe tot parcursul vieţii”, a precizat Maximilian Muntean.