Orice copil care are nevoie de stomatolog ajunge cu teamă în cabinetul dentistului. Medicul Ramona Hîrbu consideră că este necesar ca medicii să se apropie de copii, să le câștige încrederea și să pătrundă în lumea lor pentru a le putea oferi tratamentele de care au nevoie.
„Copiilor le trebuie câștigată încrederea. Dacă sunt foarte anxioși, la prima vizită, nici măcar nu intervenim. Doar vorbim, le explicăm ce se întâmplă în cabinet. Trebuie să ne împrietenim și să aibă încredere” spune dr. Ramona Hîrbu, medic stomatolog, invitată în cadrul emisiunii „Povești Sănătoase cu Ioana Maria Moldovan”.
Responsabilitate și disciplină
Odată îndepărtată teama, copiilor trebuie să li se explice de ce este importantă sănătatea orală și ce trebuie să facă pentru a deveni adulți sănătoși cu o dantură fără probleme.
„Trebuie multă răbdare…Pentru mine, copiii-pacienți sunt foarte importanți. Avem responsabilitatea nu doar a tratamentului, cât și a educării lor pentru a deveni adulți care să crească fără teama de dentist. Să înțeleagă ideea de prevenție, să nu aștepte să se distrugă dinții până ajung la stomatolog din cauza fricii. În generația mea, din păcate, sunt mulți adulți care au avut o teamă și au amânat tratamentele” mai spune dr. Ramona Hîrbu, medic stomatolog, invitată în cadrul emisiunii „Povești Sănătoase cu Ioana Maria Moldovan”.












