Cum ne expunem corect la soare? Iată ce recomandă specialiștii

Vara este încărcată de tentații, una dintre ele fiind expunerea la soare. Cu toții ne dorim o piele catifelată și bronzată, însă trebuie să știm când să profităm de razele soarelui astfel încât pielea să nu aibă de suferit.

Recomandarea specialiștilor este ca expunerea la soare să se facă fie la primele ore ale dimineții, fie spre seară, când intensitatea radiațiilor UV este mult mai scăzută decât la orele amiezii.

„Soarele ar trebui să ne fie prieten, dar dacă exagerăm acele raze ultraviolete care sunt din ce în ce mai puternice și mai ales acum în zilele acestea, cel puțin la prânz începând cu ora 11,00 și până la ora 17,00, razele UV sunt foarte puternice. Ar trebui să luăm măsuri. Mulți spun că nu se întâmplă nimic, mai ales că s-au expus și în anii trecuți la soare” susține dr. Ruxandra Constantina, medic de familie, competență în apifitoterapie.

Arsurile provocate pielii de razele UV se acumulează în memoria celulelor pielii și, chiar dacă aparent totul pare în regulă, problemele medicale pot să apară după mai mult timp.

„Efectul arsurilor solare este cumulativ, rămâne undeva în memoria celulei și la un moment dat se declanșează problemele și după 20 de ani. Există o relație directă între expunerea și arsura solară și apariția cancerului de piele„ mai spune dr. Ruxandra Constantina.

Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea