De ce apar pietrele la rinichi? Medic: „Dacă nu bem suficientă apă putem avea probleme”

Hidratarea ne ajută să scăpăm de efectele temperaturilor ridicate și, totodată, previne formarea pietrelor la rinichi. Medicii ne recomandă să bem suficientă apă, mai ales acum pe timpul verii, pentru a preveni această problemă medicală.

„Este o boală atât de veche, dar este în permeanță actuală, pentru că este foarte frecventă. Frecvența ei crește odată cu gradul de civilizație și se pare că e tot mai des întâlnită. Este întâlnită atât la bărbați cât și la femei…Sunt mulți factori care duc la formarea pietrelor, în primul rând, cel mai important este consumul inadecvat de lichide. Dacă nu bem apă suficientă, sărurile minerale din urină vor fi foarte concentrate și atunci creăm factorii predispozanți pentru apariția unor complicații, cum ar fi infecțiile urinare sau pietrele” susține dr. Gheorghe Niță, medic primar urolog, Doctor în Științe Medicale.

Totodată, pietrele la rinichi pot apărea și din alte cauze precum problemele metabolice.

„Mai întâlnim și alți factori, precum cei metabolici sau consumul excesiv al anumitor substanțe, nu este doar hidratarea insuficientă. Mai mult, un pacient care a făcut o dată pietre are 50% șanse de a mai face pietre cel puțin o dată în viață. De aceea acești pacienți trebuie urmăriți și dacă descoperim un astfel de factor el trebuie tratat” mai spune dr. Gheorghe Niță, medic primar urolog, Doctor în Științe Medicale.

 

Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea