Formular online prin care pacienții pot raporta dacă au fost direcționați abuziv către un cabinet privat. Această măsură intră in vigoare de la 1 septembrie și a fost anunțată de Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
Formularul va fi postat pe site-ul Ministerului Sănătății, iar pacienții pot raporta date cu privire la spitalul unde s-a întâmplat, medicul implicat, cabinetul medical indicat și costurile impuse. Ulterior, sesizările vor fi analizate printr-un control comun al MS și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pentru a se aplica eventualele sancțiuni.
„Sistemul medical funcţionează mai bine printr-o colaborare deschisă între pacienţi şi medici. În România, un adevăr simplu trebuie cunoscut de toată lumea: spitalul public are obligaţia de a trata pacienţii. Din păcate, am primit numeroase semnale că bolnavilor li se spune că „nu mai sunt locuri”, „s-a terminat plafonul”, „CT/RMN este stricat”, „laboratorul nu funcţionează” sau că „nu există condiţii” – şi sunt trimişi către cabinete private, unde plătesc pentru servicii pe care ar fi trebuit să le primească gratuit. Această practică este inacceptabilă şi nedemnă” susține Alexadru Rogobete, ministrul Sănătății.
Astfel de situații, vor putea fi raportate din 1 septembrie printr-un formular special aflat pe site-ul Ministerului Sănătății.
„ Aceste sesizări vor fi analizate printr-un control comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAS, astfel încât fiecare caz să fie verificat şi sancţionat. Ca ministru al Sănătăţii, nu pot să cer încredere oamenilor în sistem, dacă nu le arătăm respect. Pacienţii merită tratament corect, demnitate şi grijă – nu umilinţă şi presiuni financiare. Îmi asum alături de echipa mea această schimbare, oricât de greu ar fi şi oricâtă rezistenţă ar exista” a mai spus Alexandru Rogobete.