Diferența dintre durerea acută și durerea cronică și când trebuie să mergem la medic

Durerea este un simptom comun în multe afecțiuni. În funcție de intesitate, dar mai ales de durata cu care se manifestă, durerea poate fi diferențiată în acută sau cronică.

Pe înțelesul tuturor, durerea acută este durerea pe care o resimțim în urma unui traumatism și care trece rapid.

„Durerea este răul nostru necesar. Este o senzație neplăcută, dar este un rău necesar pentru că ne ferește de mai rău. Durerea acută este cel mai adesea datorată unor cauze bine definite, lovitură, arsură și așa mai departe și are clar rol adaptativ. Noi trebuie să luăm măsuri pentru a scăpa de ea„ a declarat la Medika TV, dr. Maria Marcvart, medic primar medicină internă.

În schimb, durerea cronică este definită ca fiind acea durere care persită o perioadă îndelungată și care nu trece la fel de ușor.

„Dacă durerea persistă peste 3 luni, după unii chiar 4, 5 luni, atunci vorbim despre durere cronică. Și atunci ea nu mai are rol de adaptare, este chiar dezadaptativă în sensul că aduce probleme secundare. De asemenea, cel mai adesea îi aduce pe pacienți la medic durerea cronică nerezolvată” a explicat dr. Maria Marcvart.

Durerea poate fi și un simptom al unor afecțiuni precum hernia de disc sau diabetul zaharat. În aceste cazuri, pe lângă terapia medicamentoasă specifică acestor boli, medicul va prescrise și un tratament pentru durere.

„Din păcate mai există și alte tipuri de dureri, precum durerea neuropată. Apare atunci când un țesut nervos este lezat. Tot un astfel de tip de durere este și sciatica, problemă cauzată de o hernie de disc lombară. Este o lipsă de oxigen la nivelul nervului sciatic. Un alt tip de durere este neuropatia din diabetul zaharat. În primă fază apare durere, apoi nervii își pierd capacitatea de a recepta durerea și pacientul nu mai simte nimic, iar astfel de simptom complică starea de sănătatea” a mai spus dr. Maria Marcvart.

Indiferent de forma sa, atunci când durerea intervine, cereți sfatul medicului pentru a fi tratată corespunzător.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes