Dr. Horia Bumbea, MedLife: „Putem analiza celula cu tehnici de înaltă performanță”

Pacienți români tratați de boli ale sângelui cu ajutorul donatorilor străini de celule stem, dar și vice-versa. Se întâmplă pentru că Registrul român al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este validat la standarde internaționale, devenind parte a registrului internațional. Vestea vine de la prof. univ. dr. Horia Bumbea, de la MedLife, care povestește despre șansele de recuperare ale pacienților cu diagnostice dramatice:

„Transplantul de celule stem este o parte din terapiile care se utilizează ca parte de consolidare a tratamentului. În momentul în care un pacient din România are nevoie de donator, putem să căutăm unul compatibil în registre din alte țări – Franța, Germania și altele. În același timp, am avut donatori români care au donat celule stem pentru pacienți din alte țări. E drept, nu întotdeauna găsești un donator repede, sunt situații în care fenotipul pacientului este mai rar, iar donatorul se găsește un pic mai târziu, dar reprezintă o mare șansă.”

Apelarea la un donator este necesară atunci când celulele pacientului sunt atât de afectate, încât nu se mai poate recurge la autotransplant – adică utilizarea celulelor stem proprii – pentru a reda organismului posibilitatea de a genera celule sangvine, explică medicul:

„Autotransplantul înseamnă aplicarea unui tratament mult mai puternic împotriva celulelor tumorale și recuperarea organismului prin acest transplant de celule stem. În cazul în care utilizăm un donator, fie el înrudit sau nu, înseamnă că celulele pacientului sunt bolnave și nu mai pot fi folosite pentru recuperarea acestei funcții de producție a celulelor din sânge sau este nevoie de utilizarea mecanismului de atac al bolii prin răspunsul alloimun împotriva celulelor tumorale.”

În cazul în care nu se găsește un donator compatibil în timp util, acest transplant se poate efectua și de la copil la părinte sau invers. Și asta chiar la noi, în România, spune medicul, încântat de evoluția posibilităților de tratament existente acum la noi în țară:

„Hematologia este domeniul care a atins primul terapiile inovative pe care le vedeam poate doar în SF-uri – acelea de a utiliza celulele corpului în distrugerea celulelor tumorale, aceste terapii celulare. Toate investigațiile și mecanismele genetice și moleculare s-au dezvoltat foarte mult și sunt utilizate acum chiar în tratament – bineînțeles în zone punctuale, pentru că nu toate aceste posibilități reprezintă o opțiune pentru toate bolile hematologice sau hemato-oncologice. Iar din punctul acesta de vedere eu am găsit în România o zonă în care, alături de colegii mei, m-am dezvoltat continuu și ne bucurăm că putem să fim aproape de nivelul pe care trebuie să îl avem în acest domeniu.”

Pe lângă investigațiile clasice, care presupun analiza celulelor la microscop și care rămân primul pas, specialiștii au acum la îndemână tehnici de genetică, de analiză moleculară și de imunofenotipare. Evident, însă, că este loc și de mai bine, admite prof. univ. dr. Bumbea:

„Este adevărat că avem încă nevoie de dezvoltare și de implementarea unor tehnici noi care au apărut la nivel mondial și se îmbunătățesc continuu, dar suntem acolo. Avem și terapii celulare care se folosesc în tratamentul pacienților din România – nu le avem pe toate, bineînțeles, dar nici alte țări dezvoltate nu le au pe toate. Este, totuși, un drum pe care noi îl parcurgem.”

 

Leucemia acută – unul dintre cele mai dramatice diagnostice în hematologie

 

Este bine știut faptul că banalele analize de rutină pot salva vieți, căci, cu cât afecțiunile sunt descoperite mai devreme, cu atât șansele de vindecare sunt mai mari. Adevărul rămâne general valabil și în cazul bolilor de sânge, unde bine-cunoscuta hemoleucogramă, completată de teste precum electroforeza de proteine serice și imunogramă – prezente și ele acum pe lista analizelor uzuale – ajută în identificarea anumitor afecțiuni hematologice înainte de apariția simptomelor.

„Noi am făcut niște evaluări ale pacienților pe care îi îngrijim și am constatat că în general avem pacienți diagnosticați cu stadii mai avansate de boală, ceea ce înseamnă că s-au adresat târziu medicului. Și cu cât stadiul este mai avansat, cu atât prognosticul este mai puțin favorabil, iar capacitatea noastră de a învinge boala este mai mică, chiar dacă o cunoaștem și avem terapii foarte eficiente, chiar inovative. Deci este de preferat ca tratamentul să fie început într-un stadiu mai mic de boală, pentru că atunci vom avea și capacitatea de a o învinge. Iar aceste analize de rutină reprezintă un prim pas.”

Din fericire, leucemia acută – unul dintre cele mai dramatice diagnostice în hematologie din cauza dezvoltării rapide și riscului crescut de mortalitate într-un timp relativ scurt – nu este cea mai întâlnită afecțiune, ci face parte din zona maladiilor rare. Cele mai frecvente boli maligne hematologice sunt cronice, cum ar fi leucemia limfocitară cronică, mielomul multiplu, limfoamele – care nu înseamnă că nu au și ele un risc fatal important, dar sunt mai la îndemână de controlat și îți oferă un pic de răgaz pentru a alege terapia optimă, explică specialistul.

 

Însă nici aceste bătălii nu sunt ușor de dus:

„Un medic bun ar trebui să poată comunica cu pacientul astfel încât să devină partenerul lui în tratamentul bolii. Acest lucru se face cu încredere de ambele părți și, cred eu, printr-un sistem de parteneriat. Cel mai greu este să comunici diagnosticul într-un caz de boală malignă pentru că, în general, cancerul reprezintă o situație care sperie pe oricine. Știm că această noțiune este asociată, pe bună dreptate, cu un risc fatal mare. Dar, în același timp, pacientul are nevoie să primească informațiile, mai ales că de multe ori el simte sau are el însuși suspiciunea unui cancer. Deci trebuie nu doar să îi dăm vestea, în același timp trebuie să avem și un potențial plan – să știe unde se află cu acest diagnostic și că există posibilități de tratament. Iar căile optime de îngrijire a pacientului pot include și referirea către un alt specialist sau serviciu de care acesta are nevoie”, punctează prof. univ. dr. Bumbea.

 

Oricât s-ar strădui însă medicii și oricât de avansat ar fi domeniul, nu toate luptele pot fi câștigate. Dar pentru cele cu sorți de izbândă merită orice efort, spune cu emoție doctorul:

„Multă lume mă întreabă cum pot să fac o specialitate în cadrul căreia poți să pierzi oameni – pentru că vorbim și despre boli hemato-oncologice severe, cum este leucemia acută, unde acest risc este foarte mare în continuare în lume, în general. Dar acești oameni au nevoie de ajutor și trebuie să fie cineva care să le fie alături, și cu folos. Deci este foarte important să poți face ceva pentru ei, pentru că există șanse. Am pacienți care trăiesc după acest diagnostic crunt de mulți ani și care și-au făurit o viață, o familie. Și ei sunt răspunsul la eforturile comune pe care le-am făcut – medici, pacienți, familii. Pentru că este un efort comun, este nevoie să fie folosite toate resursele care sunt la îndemână.”

 

Cauzele cancerului – complexe și greu de evitat

 

Putem să prevenim cancerul? Ce altceva mai putem face, în afara analizelor de rutină și a unui stil de viață ordonat și sănătos? Greu de spus, crede medicul, care este de părere că această boală este prețul pe care îl plătim pentru evoluția tehnologică:

„Factorii implicați în declanșare sunt nenumărați și, din păcate, mulți fac parte din ceea ce numim viață modernă – expunere la anumite substanțe chimice, o parte dintre acestea fiind prezentă în poluare. Solvenții organici sunt prezenți în foarte multe dintre lucrurile pe care le avem în jurul nostru; în plus, se pare că expunerea la unde și câmpuri electromagnetice puternice ar avea o influență mai ales în bolile cronice, dar știm că nu putem trăi fără mijloacele de comunicație. Deci sunt factori pe care nu putem să-i controlăm, pentru că ne lovim de ei în fiecare zi – când punem benzină în rezervor, culorile frumoase de pe clădiri și așa mai departe. Deci este foarte greu să previi, din păcate.”

Iar aici intervine din nou relația strânsă medic-pacient și încrederea reciprocă. Întrucât internetul a început să devină o piedică din ce în ce mai mare în calea acestei legături și, implicit, în calea tratamentelor corecte și eficiente:

 

„E greu când văd pacienți care vin doar pentru că au fost trimiși, dar nu prea sunt convinși că obțin ceva important pentru ei de la mine. Iar asta poate însemna inclusiv ascunderea unor simptome sau date medicale care evident că pot influența anumite decizii pe care le iau. Deci este foarte important ca medicul să fie perceput ca o persoană de încredere, pe care oamenii se pot baza și la care se pot raporta în orice moment ca la un element de referință”, spune doctorul Bumbea, care este „îndrăgostit” de medicină încă din perioada liceului.

În facultate și-a dorit foarte mult să observe și să înțeleagă cum ajung celulele să devină dușmanul propriului organism, iar astăzi a ajuns să fie coordonator al Centrului de Expertiză de boli rare hematologice, Compartimentul Clinic de Transplant Medular și Laboratorul de Imunofenotipare din Spitalul Universitar de Urgență București.  În plus, prof. univ. dr. Horia Bumbea este membru al Colegiului Medicilor și vicepreședinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București.

***

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și  își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată. Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură  și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de  cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire  personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.

Categorii: Oameni fericiți, medici buni, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea