Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „Testează-te ca în 2025. #TestatEHot”, experiența MedLife de la festivaluri îmbină inovația medicală cu nevoia de educație. În cadrul acestei inițiative cu abordare 360, participanții vor avea atât acces gratuit la un centru mobil de testare pentru boli cu transmitere sexuală (BTS), precum și sesiuni de informare și dialog deschis cu specialiști din domeniul medical – ginecologi, urologi, psihoterapeuți.
Studiu MedLife: 90% dintre tineri nu au suficiente informații despre sănătatea sexuală
Demersul MedLife vine ca răspuns la concluziile îngrijorătoare ale studiului național cu privire la atitudinea și comportamentul tinerilor pe tema sănătății sexuale, realizat anul trecut la cererea companiei. 90% dintre tinerii din România nu au suficiente cunoștințe pentru a identifica și a se proteja de infecțiile și bolile cu trasmitere sexuală. Totodată, 52% din tinerii între 16 și 18 ani afirmă că fac sex neprotejat, iar aproximativ 20% dintre tinerii români nu cunosc mai mult de 3 boli cu transmitere sexuală. În plus, doar 37% dintre respondenți s-au testat cel puțin o dată pentru BTS de la începerea vieții sexuale.
Acces gratuit la testare BTS și sesiuni de informare la standul MedLife
În zona MedLife din cadrul festivalurilor, participanții vor putea beneficia de testare gratuită pentru BTS, în limita kiturilor de testare disponibile, într-un cadru prietenos, modern și lipsit de stigmat. Pachetul de bază Testat e Hotinclude 7 patogeni printre care Chlamydia și Gonoreea. Probele recoltate vor fi transportate către cel mai apropiat laborator MedLife cu ajutorul dronelor, compania fiind primul operator medical privat din Europa Centrală și de Est care utilizează drone pentru transportul de probe biologice, reducând semnificativ timpul de răspuns.
Festivalierii care doresc testarea în clinică, o pot face cu un discount de 20% în baza prezentării biletului sau brățării de festival până la data de 31 august. Totodată, suplimentar pachetului oferit la festival, pacienții pot opta în clinică sau puncte de recoltare pentru pachetul extins Testat e Hot, ce conține în plus testele pentru HIV si Sifilis, deopotrivă cu discount de 20% în aceleași condiții. Pe lângă testare, MedLife propune o serie de workshop-uri moderate de medici specialiști (urologi, ginecologi, psihologi), care vor aborda în cadrul festivalurilor teme precum: prejudecățile și miturile din jurul bolilor cu transmitere sexuală, metode moderne de prevenție și testare BTS, ce se întâmplă în cazul unui rezultat pozitiv, comunicarea sănătoasă cu partenerul, importanța testării periodice și inovațiile din domeniul prevenției.
Prevenția devine parte din normalitate
„Este evident că România are nevoie de mai mult decât de informație pasivă când vine vorba de educație sexuală. Are nevoie de intervenții reale, adaptate contextului actual. Studiul pe care l-am realizat arată o lipsă majoră de cunoștințe în rândul tinerilor privind BTS, iar acest gol informațional se traduce în decizii riscante pentru sănătate. De aceea, revenim anul acesta în mijlocul tinerilor, la marile festivaluri de muzică, cu un demers integrat: testare gratuită, discuții deschise și tehnologii de ultimă generație, precum dronele pentru transportul probelor. Prevenția trebuie să fie parte din conversația publică, iar festivalurile sunt un punct de pornire relevant, unde încurajăm distracția responsabilă. A venit momentul ca sănătatea sexuală să țină pasul cu prezentul. „Escpape from the past” înseamnă Testează-te ca în 2025,” a spus Ina Bădărău-Ilie, Director de Comunicare MedLife.
Demersul MedLife face parte din programul de educație sexuală al companiei și are ca obiectiv principal normalizarea testării și comunicării în jurul sănătății sexuale, într-un spațiu sigur, lipsit de judecată și adaptat realităților generației tinere. Pentru că tinerii trăiesc în prezent, dar încă se confruntă cu mentalități de ieri. MedLife creează un context în care testarea devine un gest firesc, rapid și „cool”, iar educația medicală se face prin dialog real, empatic și informat.