E lege: persoanele care se vaccinează primesc o zi liberă de la muncă

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 vor putea primi, la cerere, o zi liberă plătită pentru fiecare doză de vaccin. Este principala prevedere a unei legi care urmează să intre în vigoare, după ce astăzi a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.

O zi liberă vor primi, în același scop, și elevii sau studenții, care vaccinarea are loc în cursul anului școlar.

“Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti. Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi”, arată legea promulgată astăzi.

Excepție fac persoanele care sunt vaccinate la locul de muncă, prin grija angajatorului.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes