Educația sexuală sau informațiile pe acest subiect reprezintă în continuare un tabu pentru părinții din România. Medicii susțin că adulții se feresc să poarte acasă astfel de discuții.
„De cele mai multe ori, comunicarea în familie legată de educația sexuală. Pentru că există jenă. Părinții sunt stânjeniți, se gândesc la faptul că nu este momentul să poarte aceste discuții. Atunci când apare momentul, nu știu ce să spună” susține dr. Andrei Dumitrescu, medic primar obstetrică-gincologie, Spitalul Județean de Urgență Călărași, invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”.
Medicul a iniția, voluntar, un program prin care merge în școli și transmite informații despre ce înseamnă educația sexuală și rolul ei pentru dezvoltarea sănătoasă a corpului.
„Toate discuțiile pe care le purtăm cu copiii sunt centrate pe ideea de familie și școlii. Îi îndemnăm să discute cu părinții sau profesorul în care au încredere” susține dr. Andrei Dumitrescu, medic primar obstetrică-gincologie, Spitalul Județean de Urgență Călărași, invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”.












