Experții au vorbit la Medika TV despre importanța implicării tatălui în primele momente de după nașterea copilului 

Ambii parteneri trebuie să fie implicați în creșterea și educarea copiilor și ambii trebuie să fie alături de cel mic imediat după ce a venit pe lume.

De multe ori, chiar înainte de a veni pe lume, tatăl, la fel ca și mama așteaptă cu sufletul la gură momentul nașterii și, la fel ca și mama, are temerile sale. „ Dacă femeia se teme de naștere, de procedurile chirurgicale, bărbații se tem de momentul nașterii în sensul că se gândesc cum să facă să își aducă partenera mai repede la spital. Sau dacă pornesc la drum către spital, cum să facă să ajungă mai repede la medic? Se tem lipsa timpului oferit de parteneră, se tem că vor avea cheltuieli mai mari pentru bugetul familiei, că partenera nu-i va acorda mai multă atenție” susține Anca Bălășoiu, moașă, doctor în științe medicale.

De aceea, tatăl trebuie implicat în creșterea copilului încă de la primele momente ale venirii pe lume a micuțului. „Este important să fie implicat chiar și în alăptare. Este important ca el să rețină ce are mama de făcut și să-i sară în ajutor atunci când este cazul. Este important să înțeleagă că mama are schimbări hormonale și că pot apărea schimbări de dispoziție și trebuie să o susțină emoțional” a mai spus Anca Bălășoiu. 

Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea