Potrivit purtătorului de cuvânt al lui Joe Biden, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, urmează un tratament cu radioterapie pentru cancerul de prostată. Acesta a fost diagnosticat cu această boală în luna mai.
În mai 2025, Joe Biden, fostul președinte al Americii a fost diagnosticat cu cancer de prostată. Acum el urmează un tratament cu radioterapie, potrivit unuia dintre purtătorii săi de cuvânt.
„Este parte a unui plan terapeutic mai elaborat. Pe lângă radioterapie, va beneficia și de tratament hormonal” susține purtătorul de cuvânt al lui Joe Biden.
Luna trecută, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii a fost supus unei intervenții numită Mohs, ce presupune îndepărtarea celulelor canceroase de pe piele. El a anunțat că suferă de cancer de prostată anul acesta, în luna mai.