Cancerul de col uterin reprezintă o reală problemă de sănătate publică în țara noastră, având în vedere incidența ridicată atât la nivel național, cât și la nivel european. Din păcate, foarte multe femei ajung să piardă lupta cu boala, iar din această cauză și rata mortalității este ridicată.
„Din punct de vedere al incidenței, în România se diagnostichează 9 cazuri noi pe zi și, din păcate, 6 decese pe zi. Dacă vorbim în cifre, putem spune că din punct de vedere al incidenței, noi ne aflăm la o cifră de 33 de cazuri la 100.000 de femei și ca mortalitate, la 17 la 100.000 de femei„ a explicat prof. univ. dr. Monica Mihaela Cîrstoiu, șef Clinică Obstetrică-Ginecologie din cadrul SUUB București, invitată în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”.
Raportat la nivel european, România are o rată ridicată a cancerului de col uterin, dar și a mortalității pe care această boală o provoacă.
„Ce înseamnă asta? Noi venim în Europa nu cu lucruri care să ne mândrească ci, din păcate, cu o realitate crudă în cifre. 1 din 9 cazuri din punct de vedere al cazurilor noi în Europa provine din România, și 1 din 7,5 decese europene este din România” mai spune prof. univ. dr. Monica Mihaela Cîrstoiu, șef Clinică Obstetrică-Ginecologie din cadrul SUUB București, invitată în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”.













