Luptător japonez de sumo de 28 de ani, prima victimă a COVID-19 din lumea sportului

Un luptător japonez în vârstă de 28 de ani a murit din cauza complicațiilor COVID-19, acesta fiind prima victimă din lumea sportului, transmite CNN.

Shobushi, al cărui nume real era Kiyotaka Suetake, a murit din cauza unei insuficiențe multiple a organelor, după ce a făcut pneumonie, a anunțat Asociația Japoneză pentru Sumo (JSA).

Luptătorul a avut primul simptom, febră, pe 4 aprilie, și s-a luptat să ajungă în spital pentru tratament, din cauză că erau foarte mulți pacienți cu simptome COVID-19 și locuri insuficiente. După ce a fost respins de câteva spitale, Shobushi a fost internat pe 8 aprilie. Pe 19 aprilie a ajuns la terapie intensivă, dar starea lui s-a agravat, iar decesul a fost înregistrat pe 13 mai.

“El a luptat cu tenacitate împotriva bolii, îndurând suferința și durerea mai mult de o lună, ca un adevărat luptător “, a transmis Asociația Japoneză de Sumo. “Sperăm că acum se va odihni în pace. Suntem foarte recunoscători tuturor celor din institutele medicale care l-au tratat cu cea mai mare atenție.”

Până în prezent, șase luptători de sumo au fost testați pozitiv pentru noul coronavirus.

Categorii: Externe, Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea

Cauzele care provoacă umflarea picioarelor VIDEO

Picioarele umflate reprezintă cea mai cunoscută și investigată formă de edem. Probleme apare din cauza unor dereglări ale funcționării vaselor de sânge de la nivelul membrelor inferioare. „Cea mai frecventă…