Maraton Medika TV – Inovație în estetică. Ce este acneea și din ce cauze apare?

Acneea este una dintre bolile pielii cel mai des răspândită în lume. Chiar dacă nu este o afecțiune care nu pune în pericol viața, poate afecta calitatea ei din cauza impactului psiho-social ridicat pe care îl are.

Acneea este des întâlnită la nivelul feței, dar poate apărea și pe alte zone ale corpului. Principala cauză a apariției acneei este reprezentată de producția ridicată de sebum și de tulburările hormonale.

„Acneea este o boală foarte frecventă, fiind considerată a 8-a cel mai des întâlnită boală din lume. Pentru că afectează majoritatea populației, de la nou născuți până la vârstnici. Factorii principali sunt legați de producția de sebum, sunt legați de modalitatea în care firul de păr se inflamează,  pe o secreție de sebum și pe o inflamație apar bacteriile oportuniste și în context de tulburări hormonale se întâmplă ca acești factori să ducă la apariția leziunilor acneice” a explicat dr. Tatiana Niță, medic dermato-venerolog, în cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria.

În funcție de leziunile pe care le provoacă, există mai multe tipuri de acnee. De asemenea, trebuie reținut faptul că acneea este o afecțiune care nu iartă pe nimeni.

„Aceea poate fi ușoară, medie sau severă și în funcție de forma de acnee noi adaptăm tipul de tratament și abordarea terapeutică pentru că pot fi pacienți tineri sau pacienți adulți. Este o afecțiune fără rol vital, dar cu un impact psiho-social extrem de important” a mai spus dr. Tatiana Niță, medic dermato-venerolog în cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes