#MediciBuni – Dr. Florin Purcărea, MedLife: „Cel mai tânăr pacient cu infarct miocardic pe care l-am văzut avea doar 19 ani”

Bolile cardiovasculare sunt principalele cauze ale mortalității în țara noastră, potrivit Profilului de țară din 2021 al Comisiei Europene. „România este o țară încadrată în zona roșie de risc cardiovascular”, atrage atenția dr. Florin Purcărea, medic primar cardiolog în cadrul Spitalului MedLife AngioLife București și în cadrul Hyperclinicilor MedLife Galați, respectiv Brăila, nevoit să rezolve deseori prin cardiologie clinică și intervențională cazuri grave ce ar putea fi prevenite.

Aproape două treimi din totalul deceselor înregistrate la nivel național sunt cauzate de afecțiuni cardiovasculare. Cele mai frecvent întâlnite boli în practica clinică zilnică a unui cardiolog sunt: hipertensiunea arterială, boală coronariană, insuficiența cardiacă, fibrilația atrială și bolile degenerative ale valvelor cardiace, în special stenoza valvulară aortică.

Trendul actual arată, din păcate, o creștere a incidenței bolilor de inimă din cauza expunerii la factori de risc cardiovascular a unui procent din ce în ce mai mare din populație. Acești factori de risc cardiovascular sunt fumatul, sedentarismul, alimentația nesănătoasă, obezitatea asociată cu diabetul zaharat (o boală care a explodat în ultimul deceniu), iar datele pentru următorii 10 ani nu sunt deloc încurajatoare”, a precizat dr. Florin Purcărea, cardiolog clinician și intervenționist. Mulți dintre pacienții care se prezintă în cabinetul său pentru evaluare clinică cardiologică ajung să fie tratați intervențional.

Cardiologie din pasiune

Dr. Florin Purcărea a urmat cariera de medic atras fiind de științele naturale: „Eram pasionat de biologie încă de mic. A devenit într-un fel natural să urmez Medicina. Am ales cardiologia, care m-a fascinat încă din primii ani ai facultății, după ce am urmat cursurile de anatomie și fiziologie”, a povestit medicul care ulterior s-a îndreptat și spre cardiologieintervențională, o subspecialitate a cardiologiei în care se utilizează tehnici specializate pentru diagnosticarea și tratarea bolilor coronariene, vasculare periferice, respectiv structurale ale inimii, inclusiv defectelor cardiace congenitale.

Cardiologia intervențională a avut o evoluție spectaculoasă în ultimii ani, atât în ceea ce privește rezolvarea patologiei coronariene care afectează vasele inimii, cât și în rezolvarea bolilor structurale cardiace prin implantarea de proteze valvulare în special la nivelul valvei aortice, cunoscută sub denumirea de TAVI (transaortic valve implantation). Colegii supraspecializați în electrofiziologie aplică tehnici de cardiologie intervențională prin efectuarea de ablații, rezolvând astfel cazuri de aritmii severe sau implantarea de cardiostimulatoare și defibrilatoare speciale, mai ales în caz de insuficiență cardiacă severă, prevenind astfel  de moarte subită cardiacă”, a spus dr. Florin Purcărea.

Cardiologii intervenționiști nu efectuează operații tradiționale pe inimă, dar aplică tratamente specifice minim invazive, prin introducerea unor catetere speciale prin abord vascular pentru tratamentul afecțiunilor cardiace. Ei pot să implanteze stenturi în arterele înfundate, pentru a permite sângelui să curgă normal, pentru a reduce riscul de accident vascular cerebral sau atac de cord, pentru a repara defecte cardiace congenitale, trata afecțiuni ale valvelor cardiace sau pentru a monta dispozitive speciale care ajută inima sa funcționeze în parametrii normali (pace-maker, defibrilator cardiac implantabil).

Afecțiuni care pot fi tratate prin cardiologie intervențională

Dr. Florin Purcărea susține că boala coronariană, suferința arterelor care aduc sânge oxigenat pentru hrănirea mușchiului inimii, este cea mai frecventă patologie, fie că vorbim de sindroame coronariene cronice, fie de sindroame coronariene acute, precum infarctul miocardic acut. Sunt mai multe afecțiuni care pot fi tratate intervențional: bolile coronariene, inclusiv infarctul miocardic, aritmiile, insuficiența cardiacă, cardiomiopatiile, bolile valvelor inimii, defectele cardiace congenitale, însă multe dintre acestea ar putea fi prevenite.

Cauza principală a cardiopatiei ischemice este ateroscleroza, o inflamație cronică a peretelui arterial care poate evolua către complicații grave precum infarctul miocardic acut. Prevenția primară este foarte importantă prin corectarea factorilor de risc cardiovascular: fumatul, obezitatea, dislipidemia, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială. De foarte multe ori această boală este asimptomatică și se poate manifesta brusc, inclusiv prin moarte subită cardiacă. De aceea, recomand controale cardiologice de rutină la acești pacienți cu factori de risc cardiovascular, chiar dacă sunt într-o stare de sănătate aparentă, fără simptome”, a subliniat cardiologul.

 La fiecare 30 de minute un român suferă un infarct miocardic

Infarctul miocardic, cunoscut și sub numele de atac de cord, este una din principalele cauze de deces în România. La fiecare 30 de minute un român suferă un infarct miocardic, arată Fundația Română a Inimii, care precizează că 80% dintre bolile cardiovasculare sunt prevenibile prin dietă, sport, renunțarea la fumat și urmarea întocmai a tratamentuluiprescris de către medic. Și dacă totuși s-a produs infarctul miocardic acut (IMA), pacientul are șanse majore de a fi salvat dacă este recunoscut la timp și ajunge la spital. De-a lungul carierei sale, dr. Purcărea a avut mai multe cazuri cu IMA:

Cel mai provocator caz de infarct miocardic pe care l-am rezolvat a fost al unei tinere în vârstă de 19 ani, diagnosticată cu IMA în contextul consumului de cocaină. Vasele inimii erau blocate de spasmul arterelor indus de către această substanță, iar rezolvarea a fost prin injectarea direct în arterele inimii a nitroglicerinei o substanță vasodilatatoare, fără a avea nevoie de implantarea unor stenturi. Din păcate, mușchiul inimii a avut foarte mult de suferit, iar în urma acestui infarct au rămas sechele importante cu tulburare de contractilitate ireversibilă severă, transformând pacienta într-un bolnav cronic cu insuficiență cardiacă și tratament cronic complex de la o vârstă atât de fragedă”, a povestit medicul.

În opinia cardiologului, pacienții în vârstă de 30-40 ani care sunt diagnosticați cu infarct miocardic acut nu mai sunt cazuri izolate față de acum 10-15 ani. „Factorii de risc cardiovascular asociați unui stil de viață nesănătos (alimentație nepotrivită, fumat excesiv, obezitate, stres, diabet zaharat etc.) sunt responsabili de această incidență a infarctului miocardic la o vârstă din ce în ce mai scăzută. Cel mai tânăr pacient pe care l-am avut cu infarct miocardic a fost pacienta în vârstă de 19 ani, iar cel mai în vârstă de 95 ani”, a explicat cardiologul.

La bătrâni este mai frecvent un anumit tip de infarct miocardic din cauza unei afectări difuze, severe a tuturor vaselor inimii, diferit ca mecanism față de infarctul ce apare la tineri, aceștia având cel mai frecvent mecanism formarea unui cheag de sânge prin tromboză acută la nivelul unei plăci de aterom inflamate pe unul dintre vasele inimii.

Ce ar trebui să știe pacienții cu IMA

Infarctul miocardic este o urgență, de aceea trebuie acționat rapid. Aria de infarct (mușchi cardiac care moare) se extinde cu fiecare minut care trece, motiv pentru care este esențial ca persoana să ajungă la spital în primele 12 ore, dar de preferat în primele 4-6 ore!

Pacientul trebuie să cunoască simptomele unui infarct miocardic acut. Debutul unei dureri în zona toracelui sub formă de apăsare,  presiune, constricție severă iradiată către umeri și gât, însoțită de transpirații, agitație psihomotorie, senzație de greață și vărsături, sufocare uneori cu senzație de moarte iminentă sunt simptome care, dacă apar, necesită obligatoriu apelul către serviciul de urgență 112, mai ales la pacienții cunoscuți cu factori de risc cardiovascular sau boli cardiovasculare. Cu cât este mai rapid diagnosticat și tratat infarctul miocardic acut, cu atât mai mult se reduce riscul de complicații severe, inclusiv cel de mortalitate”, a subliniat dr. Purcărea.

Există protocoale clare de tratament în cazul unui pacient cu infarct miocardic acut, iar medicii buni știu ce au de făcut: „În România este implementat un program național care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Aceste cazuri sunt complexe, necesită o acțiune rapidă de diagnostic, transport și tratament pentru a reduce cât mai mult posibil riscul de complicații secundare”, a completat cardiologul intervenționist.

În cazul pacienților care deja au trecut printr-un IMA, se recomandă prevenția secundară prin corectarea factorilor de risc care au contribuit la producerea primului eveniment: renunțarea la fumat, includerea într-un program de recuperare cardiovasculară, scăderea în greutate prin consiliere nutrițională, respectarea tratamentului afecțiunilor asociate, precum hipertensiunea arterială, dislipidemia, diabetul zaharat, astfel încât să se atingă anumite obiective terapeutice pe care medicul cardiolog le urmărește în evoluția clinică a pacientului.

Nu trebuie uitat faptul că, odată produs primul infarct miocardic, riscul de recurență este unul crescut la pacienții care nu își modifică stilul de viață nesănătos, nu își administrează tratamentul și nu mențin contactul permanent cu medicul de familie și cu medicul cardiolog”, a avertizat dr. Florin Purcărea. Dacă nu ați suferit un infarct miocardic, dar ați fost diagnosticat cu diabet zaharat, hipertensiune arterială sau dislipidemie, urmați sfatul medicului pentru atingerea și menținerea obiectivelor terapeutice stabilite în timpul vizitei. Astfel veți putea preveni un infarct miocardic!

Nu fumați, faceți mișcare zilnic, mențineți greutatea normală, adoptați obiceiuri alimentare sănătoase cu consum crescut de fructe, legume, fibre solubile, proteine din zer, pește și fructe de mare, evitați consumul de carne roșie și lactate integrale care au conținut crescut de grăsimi saturate, iar, dacă aveți în familie frați sau părinți care au suferit un infarct miocardic acut la vârste tinere, mențineți contactul cu medicul de familie și medicul cardiolog pentru teste suplimentare”, sunt sfaturile dr. Florin Purcărea, care, în cazul fiecărui pacient care-i vine la cabinet, încearcă să-iînțeleagă suferința și cauzele care au dus la apariția bolii.

 „Răspund prompt la orice solicitare din partea pacienților mei și încerc să fiu cât mai aproape de ei. Și nu doar în cabinet, astfel că majoritatea celor cu afecțiuni severe au contactul meu permanent. Au fost unele momente în care eu am fost pacient și cu siguranță voi mai avea acest rol în viitor. Am cunoscut nevoia de a fi ascultat, de a fi ajutat și tratat în calitate de pacient. Astfel, pot înțelege nevoile pacienților mei și fac tot posibilul să îi ascult, să îi ajut și să tratăm împreună boala prin care trec”.

***
Surse:

https://health.ec.europa.eu/system/files/2022-01/2021_chp_romania_romanian.pdf

https://www.facebook.com/FundatiaInimii

***
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.

Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea