Medicul Adrian Marinescu, la Medika TV, despre starea actorului Florin Piersic: „Suntem încrezători”

Invitat în studioul Medika TV, dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, a vorbit în direct despre evoluția stării de sănătate a îndrăgitului actor Florin Piersic. Specialistul s-a arătat încrezător cu privire la recuperarea artistului, însă a precizat faptul că este un pacient fragil care poate pune probleme, din cauza vârstei înaintate și a bolilor cronice pe care le are.

”Din fericire, nu numai că suntem încrezători, ba chiar avem motive să ne gândim că evoluţia a fost bună şi post-operator şi pe partea de proces infecţios şi lucrurile sunt echilibrate. Până la urmă, este vârsta care e o realitate, sunt bolile cronice şi nu vorbim doar de cele cardiace, în aşa fel încât din punctul meu de vedere e un pacient fragil care poate să pună probleme. Îmi doresc din tot sufletul să fie bine şi în  direcţia asta toată echipa medicală care a fost încă de la început, vorbesc de partea de la Bucureşti, îşi doreşte ca supravegherea permanentă să ducă la un deznodământ mai mult decât fericit. E ceea ce ne dorim. Trebuie lucrat pas cu pas. Contează fiecare zi. Lucrurile trebuie gândite treptat, pas cu pas, monitorizat din toate punctele de vedere şi să sperăm că vom ajunge la ceea ce toţi ne dorim”, a declarat medicul Adrian Marinescu, la Medika TV, făcând referire la starea de sănătate a actorului Florin Piersic.

Medicul Adrian Marinescu a făcut precizări și despre îngririle medicale care-i pot fi acordate actorului pe viitor, precizând că totul depinde de evoluția acestuia.

„Depinde de evoluţie. Deocamdată vorbim de momentul post-operator, de partea legată de recuperarea post operatorie. E clar că există şi varianta să se întoarcă pentru rezolvarea sau finalizarea procesului infecţios, la noi în Institut, aşa cum s-a discutat încă de la început. Dar lucrurile trebuie să se întâmple pas cu pas şi ce mi se pare important este că în orice moment există o monitorizare în mod real, multidisciplinară. Mă refer la partea cardiologică, la partea de chirurgie plastică, nu mai vorbesc de terapie intensivă şi oamenii care monitorizează în permanenţă prin analize şi diverse investigaţii”, a adăugat Marinescu.

Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea
De interes