Ministrul Alexandru Rogobete intervine în scandalul provocat de medicul Flavia Groșan: „Ar trebui să rămână fără drept de liberă practică”

Ministrul Alexandru Rogobete a criticat în termeni duri atitudinea controversatului medic din Bihor, Flavia Groșan, care a postat pe rețelele de socializare mesaje cu privire la consecințele vaccinului anti-COVID-19 asupra organismului.

Medicul Flavia Groșan a revenit în atenția publicului după ce a postat pe Facebook faptul persoanele vaccinate pot transmite proteina Spike a virusului SARS-CoV-2 persoanelor nevaccinate, prin relații intime.

Alexandru Rogobete a criticat atitudinea medicului Flavia Groșan și a precizat că aceasta ar trebui să rămână fără drept de liberă practică.

„Din punctul meu de vedere, dna doctor ar trebui să rămână fără dreptul de liberă practică. Pentru că această dezinformare face rău pacienților, face rău sistemului, face rău tuturor” a declarat Alexandru Rogobete, într-o intervenție în direct la postul TVR Info.

În cadrul aceleiași intervenții, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății a mai spus că: „Doamnei doctor îi recomand să rămână într-o zonă, dacă ea dorește, de oameni nevaccinați, care nu-i pot transmite pe nicio cale proteina spike, nu am nicio problemă. Dar aș ruga-o să nu mai facă rău sistemului”.

Între timp, Colegiul Medicilor Bihor a început o anchetă disciplinară împotriva medicului Flavia Groșan. În 2021, în plină pandemie, Flavia Groșan a atras atenția Colegiului Medicilor, în urma afirmațiilor potrivit cărora ar fi vindecat peste 1000 de bolnavi de COVID-19, fără spitalizare, tratând infecția ca o pneumonie atipică.

Categorii: Maratoanele Medika TV
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea

VIDEO Endometrioza, o boală cu risc ridicat de recidivă

Endometrioza reprezintă o afecțiune ginecologică gravă care poate provoca infertilitate femeilor. În cele mai multe cazuri, afecțiunea se tratează prin intervenție chirurgicală. Totuși,  operațiile nu rezolvă și problema recidivei. Endometrioza…