Nou șef interimar la ATI de la Spitalul „Sfânta Maria” Iași

Aflat în centrul unui imens scandal public, după ce 7 copii au murit din cauza infecțiilor nosocomiale din cadrul secției ATI, Spitalul de Copii „Sfânta Maria” Iași a desemnat un nou șef interimar pentru secția ATI.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comitetului Director al spitalului, ținându-se cont de prevederile Legii Sănătății și a recomandărilor comisiei Ministerului Sănătății care a efectuat un amplu control în cadrul unității medicale.

„ Domnul dr. Munteanu Valentin a fost numit în această funcție în urma deciziei Comitetului Director din data de 23 octombrie, în baza Legii 95/2006, art. 185, alin. 7 coroborat cu alin. 7.1, și a recomandărilor Comisiei mixte de Control a Ministerului Sănătății, numire care întra în vigoare cu data prezentei” au transmis reprezentanții spitalului din Iași, într-un comunicat de presă.

Noul șef interimar al secției ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din iași este angajat al unității medicale din anul 1994 și deține calitatea de lef de lucrări în cadrul UMF „Grigore T. Popa” Iași, Facultatea de Bioinginerie Medicală, disciplina Științe Biomedicale.

Categorii: Maratoanele Medika TV
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea