NU LASĂ LOC DE INTERPRETĂRI. Ministerul Sănătății anunță că măsurarea temperaturii la intrarea în magazine și instituții este OBLIGATORIE

A stârnit ample dezbateri, fiind o măsură contestată de mulți, însă chiar și așa, Ministerul Sănătății vine cu precizări ferme și anunță că triajul epidemiologic, care include măsurarea temperaturii corporale, se aplică obligatoriu în cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor.

 ”Facem precizarea că,  pe perioada stării de alertă, la intrarea într-un spaţiu închis, fie din cadrul unei instituţii publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor etc, se va măsura temperatura corporală atât personalului propriu, cât şi celorlaltor categorii de persoane: vizitatori, clienţi, consumatori. De asemenea, în cazul în care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măştii de protecţie i se poate interzice intrarea în spaţiul închis”, precizează Ministerul Sănătăţii. 

La măsurarea temperaturii, care se va realiza prin termometrul noncontact, se va adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului. Mai mult, în cazul în care temperatura depăşeşte 37,3 grade Celsius, se poate repeta procedura după o perioadă de 2-5 minute de repaus. 

În cazul spaţiilor comerciale, nu se aplică obligaţia ca un client să fie însoţit de o persoană din sediu.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes