Parteneriat al Asociației „Zi de Bine” și al Spitalului „Sfântul Stelian” pentru sprijinul tinerilor consumatori de droguri VIDEO

 

Creat de Asociația „Zi de Bine”, programul „CREAATIV” oferă sprijin terapeutic adolescenților consumatori de droguri internați în cadrul Spitalului de Psihiatrie Voila, județul Prahova. Succesul programului i-a determinat pe reprezentanții Asociației „Zi de Bine” să caute parteneri și în rândul unităților medicale care oferă servicii tinerilor adulți consumatori de droguri. Astfel, programul „CREAATIV” va fi implementat la București, în cadrul unei colaborări cu Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri „Sfântul Stelian”

 

„Dacă programul „CREAATIV” de la Voila se adresează adolescenților, la noi vor fi tinerii peste 18 ani cu consum de substanțe sau chiar adicții comportamentale. Este un program terapeutic integrat, care a venit odată cu modificarea structurii, iar cu ajutorul Asociației «Zi de Bine» vor fi amenajate și renovate cinci saloane din cadrul spitalului, pentru activitățile de terapii de grup, o sală de sport și un spațiu dedicat servirii mesei. Pe lângă partea de renovare, personalul va beneficia de un program de formare, pentru a ne aminti ce este de făcut” explică Maria Popescu, managerul Centrului de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri „Sfântul Stelian” din Capitală, invitată în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”.

Internarea în saloanele renovate cu ajutorul Asociației „Zi de Bine” este voluntară, însă pacienții trebuie să respecte anumite reguli. Mai mult, programul se concentrează și în direcția suportului oferit după externare, în terapie fiind angrenată și familia pacienților. Rudele vor învăța cum să aibă grijă de ei după momentul externării și cum să le ofere sprijinul.

„Pacientul se va prezenta la va prezenta ca și până acum la internare, în cadrul compartimentului Toxicomanie, în primele 7-10 zile va fi evaluat de echipa terapeutică și dacă este eligibil va putea opta pentru a rămâne la program. Va semna un acord că va respecta regulile din program și că este de acord cu el. Internarea este voluntară, iar pe perioada spitalizării va beneficia de tratament medical, va beneficia de psihoterapie individuală și de grup, totul sub supraveghere. Și chiar de întâlniri cu familia, pentru că suportul după internare este important” mai spune Maria Popescu, managerul Centrului de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri „Sfântul Stelian” din Capitală, invitată în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”.

 

Categorii: Știri, Video
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea