Perioada menstruației și implicațiile sale psiho-emoționale asupra femeilor. Explicațiile specialiștilor, la Medika TV

Perioada menstruației vine cu o multe schimbări în organismul femeilor, iar printre acestea se numără și modificările psiho-emoționale. Aceste stări, metaforic vorbind, sunt asemuite cu succesiunea anotimpurilor. 

Din punct de vedere psihologic și fiziologic, menstruația are patru faze, pe care specialiștii le-au asemuit cu succesiunea anotimpurilor. „Prima fază este  faza foliculară este momentul în care ovarele femeilor selectează o cohortă de folicului. Este similară primăverii, metaforic vorbind. Se asociază cu creativitate și surplus de energie, avem idei mai bune. Acum este bine să avem și o activitate fizică mai intensă” a precizat, la Medika TV, dr. Miruna Furtună, medic prima obstetrică-ginecologie, supraspecializare în infertilitate.

Iată ce se întâmplă în a doua fază a menstruației: „Urmează faza ovulatorie sau vara. Acum suntem cele mai convingătoare, avem cea mai mare putere de convingere. Ea durează între zilele a 5-a și a 15-a a ciclului menstrual. Acum suntem foarte rezistente din punct de vedere al activității fizice și dacă vrem să acumulăm masă musculară, putem să facem exerciții de forță” mai spune dr. Miruna Furtună. 

Totodată, în timpul celei de-a treia faze: „Suntem mai atente la detalii, spiritul de observație crește foarte tare. De regulă, toamna este anotimpul reflecțiilor… Crește progesteronul și endometrul se pregătește să primească embrionul. Este bine ca acum să stăm și să analizăm fără a pune prea multă presiune pe noi. Altfel s-ar putea să cerem prea mult de la organismul nostru” explică dr. Miruna Furtună.

Iar în ultima fază a menstruației: „Este momentul în care cele două emisfere cerebrale comunică mult mai bine unele cu altele. Ne activăm intuiția și avem idei de sinteză care ne pot ajuta în următoarele etape” a explicat dr. Miruna Furtună. 

Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea
De interes