Premieră medicală: Pacient oncologic, în vârstă de 80 de ani, operat laparoscopic la SCJU Sibiu

Medici din cadrul Secțiilor Clinice Chirurgie II și Gastroenterologie ale Spitalului Județean Clinic de Urgență Sibiu au reușit, în premieră, realizarea unei operații complexe, pe cale laparoscopică. Tehnica medicală utilizată este de ultimă generație, transmite unitatea medicală într-un comunicat.
Pacientul operat de medicii din Sibiu este un bătrân de 80 de ani, diagnosticat cu o tumoră la nivelul colonului. Acesta a fost operat laparoscopic, cu ajutorul unor echipamente medicale moderne și performante, ce permit recuperarea rapidă și o îmbunătățire a confortului oferit pacienților post intervenție. „Incizia a fost minimă, iar reinserția pacientului în activitățile zilnice va fi mult mai ușoară decât în cazul unei intervenții clasice„ susțin reprezentații SJCU Sibiu, în comunicatul de presă.
 Intervenția a fost condusă de domnul Conf. Univ. Dr. Bratu Dan Georgian, medic șef al Secției Clinice Chirurgie II, alături de dr. Mocanu Dragoș, medic primar gastroenterolog în cadrul Secției Clinice Gastroenterologie.
Categorii: Maratoanele Medika TV
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea