Asociația „Împreună pentru Viață și Sănătate – Sector 3” face demersurile necesare pentru construirea în Sectorul 3 al Bucureștiului a unui spital de urgență. Dorința implementării unui astfel de proiect este simplă: în Sectorul 3 nu există un spital de urgență, multidisciplinar.
„Constatăm un lucru foarte trist, acela că nu avem un spital de urgență. La momentul actual, Sectorul 3, are patru spitale publice. Din păcate nu avem un spital de urgență. Dacă există un infarct, un accident vascular cerebral, un politraumatism și se întâmplă multe accidente rutiere, nu avem unde să ducem pacienții” susține dr. Valeria Herdea, medic primar medicină de familie, cu profil pediatric președintele Asociației „Împreună pentru Viață și Sănătate” – Sector 3, invitată în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, prezentată de Eugenia Foarfecă.
Medicul a mai explicat faptul că este nevoie de un spital multidisciplinar, cu o infrastructură nouă şi modernă.
“Avem nevoie de o infrastructură modernă, nouă, un spital multidisciplinar, spunem noi, cu o structură de urgenţă care să fie însoţită de asemenea de un spital de pediatrie, pentru că noi avem aproape 100.000 de tineri, 0-19 ani, care nu au un spital. Avem 4.000 de nou-născuţi anual care nu au unde să se nască în Sectorul 3. Iar în ce priveşte partea de recuperare, de paliaţie oncologică, non-oncologică şi copii şi adulţi, structura este extrem de deficitară, chiar nu avem paliaţia oncologică şi din păcate recuperarea e la fel de deficitară. Şi va exista şi această parte în structura spitalului”, a declarat Valeria Herdea.
Potrivit medicului, spitalul multidisciplinar va avea o clădire principală şi alte patru anexe, toate interconectate.
“La acest moment există demarate diverse studii pentru a porni acest spital, pentru că, vedeţi, nu există un studiu de oportunitate, apoi de prefezabilitate. Drumul e foarte lung. Deci noi suntem la început. (…)Deci, practic, noi îl vom construi, legislaţia prevede că putem construi un spital la acest moment şi apoi îl putem dona comunităţii. Vom face acest lucru, dar numai împreună cu comunitatea. La acest moment discutăm cu fiecare om, încercăm să transmitem acest mesaj că nu se poate face o astfel de structură decât dacă fiecare om e conştient că putem să-l facem prin forţa noastră”, a declarat Valeria Herdea.













