Radiologia intervențională, terapia – minune care rezolvă probleme grave de sănătate

Utilizată demult în Occident, radiologia intervențională a ajuns și în România. Medicii care utilizează această procedură medicală susțin că prin intermediul ei pot fi tratate multiple afecțiuni.

Radiologia intervențională este o procedură chirurgicală minim invazivă realizată sub îndrumare imagistică, precum angiografie, examen CT sau ultrasonografie. Medicii care practică acest tip de terapie folosesc ace, tuburi sau fire, vizând afecțiuni la localizate la nivelul diferitelor organe. „Noi putem trata o grămadă de alte afecțiuni. Deja în radiologia intervențională s-au format grupuri de colegi care se ocupă strict de alte patologii. Avem colegii care fac neuro-radiologie intervențională. Se ocupă de patologia neurologică. De exemplu, în România accidentul vascular cerebral reprezintă o problemă gravă de sănătate, din cauza căreia pacienții ajung să aibă dizabilități, ajung să aibă un prognostic de viață redus. AVC-ul înseamnă un cheag de sânge care ajunge într-o arteră a creierului. Noi putem prin această procedură la nivelul acelei artere și putem extrage cheagul de sânge și restabili fluxul de sânge către creier. În afară se face mult acest tip de intervenție” a explicat dr. Radu Dumitru, medic radiolog cu supraspecializare în radiologia intervențională, în direct la Medika TV.

Această terapie inovativă poate fi folosită și în cazul afecțiunilor oncologice. Rezultatul în cazul acestor bolnavi este unul benefic, având în vedere faptul că le poate prelungi durata de viață și chiar îmbunătăți viața. „Avem metode de tratament pentru pacienții oncologici. Noi avem un rol destul de important mai ales în cazul metastazelor hepatice, a tumorilor hepatice primitive și în tratamentului icterului care, din păcate, este o complicație a cancerului din zona digestivă și acestor pacienți este bine să le transmitem că există totdeauna o șansă. Oferim pacienților șansa la viață, chiar la o viață normală” a mai spus dr. Radu Dumitru, la Medika TV.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes