Rănile din cavitate bucală, posibil simptom al cancerului bucal. Când trebuie să mergem la medic?

Afecțiunile oncologice nu ocolesc cavitatea orală. De aceea, medicii atrag atenția că orice rană apărută la nivel bucal care nu se vindecă într-un timp scurt poate reprezenta un semnal de alarmă.

Limba este unul dintre organele din cavitate orală cel mai predispuse la apariția cancerului bucal.

„Un factor de alarmă este dacă apare ceva pe părţile moi. Majoritatea problemelor apar la nivel de mucoasă: planşeul oral, adică sub limbă, marginile limbii, partea internă a limbii ş.a.m.d. Dacă pare ceva în plus sau dacă apare o rană, o ulceraţie şi vedem că acea rană, poate să fie că ne-am muşcat accidental, dacă într-o săptămână trece sau a remis şi vedem că în două-trei săptămâni a dispărut, suntem ok” a explicat prof. univ. dr. Mihai Juncar, medic primar chirurgie orală și maxilo-facială, Doctor în Științe Medicale.

În cazul în care respectiva leziune nu se vindecă într-un timp scurt, atunci trebuie să ne prezentăm la medic pentru investigații amănunțite.

„Dacă ceva persistă în plus, ca o rană, mai mult de una-două săptămâni vedem că începe să crească în dimensiuni, atunci ar fi bine să mergem la un consult”, a explicat prof. univ. dr. Mihai Juncar, medic primar chirurgie orală și maxilo-facială, Doctor în Științe Medicale.

Prof. univ. dr. Mihai Juncar, medic primar chirurgie orală și maxilo-facială, Doctor în Științe Medicale, coordonează întreaga echipă medicală a Clinicii Maxilomed, din Oradea, una dintre cele mai apreciate clinici specializate în chirurgie orală și implantologie dentară, din vestul țării.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes