Record de vaccinări în România. Ce se va întâmpla cu centrele în care se folosește serul AstraZeneca

România a înregistrat, ieri, un record de vaccinări împotriva COVID-19. Potrivit CNCAV, în 24 de ore s-au imunizat 94.354 de persoane. Cele mai multe persoane au primit serul Pfizer – 78.452. De asemenea, 7.216 persoane au fost imunizate cu serul Moderna, 8.464 cu AstraZeneca și 222 cu Johnson&Johnson.

Potrivit coordonatorului campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, col. dr. Valeriu Gheorghiță, centrele de vaccinare în care este folosit exclusiv serul AstraZeneca se vor transforma în centre Pfizer.

”Majoritatea centrelor de vaccinare care au vaccin de la compania AstraZeneca vor avea alocat, începând de sâmbătă, vaccin de la compania Pfizer, în toate centrele de vaccinare AstraZeneca unde s-a început activitatea de vaccinare, ea va continua pentru a se asigura rapelul persoanelor deja vaccinate și în fiecare județ va exista cel puțin un centru de vaccinare cu vaccin de la AstraZeneca, preferabil în orașe, în municipii, pentru a da posibilitate tuturor celor care doresc să se vaccineze cu acest tip de vaccin să se poată vaccina”, a spus Valeriu Gheorghiță într-o conferință de presă.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes