Scanarea creierului, o posibilă soluție pentru lupta cu stresul zilnic VIDEO

Factorii stresori sunt peste tot în jurul nostru. De multe ori încercăm să-i prevenim sau să-i înlăturăm într-un mod subiectiv. Însă, felul în care stresul ne afectează creierul se poate vedea doar în urma unor proceduri de scanare a activității cerebrale. Iar Institutul BrainMap propune o astfel de soluție prin care să fie o realizată o hartă a creierului astfel încât factorii stresori să poată fi eliminați și în mod obiectiv.

„Ideea este că tot timpul au fost, sunt și vor fi factori stresori în afara noastră. Diferența constă în care-i capacitatea noastră de a face față stresului? Atunci le spunem pacienților că, făcând această scanare a creierului, trecem dincolo de partea subiectivă, în care ei povestesc ce simt, noi spunem ce ni se pare…Depășim limitele psihoterapiei și ne uităm într-o manieră obiectivă la tot ce ține de activitatea electrică a creierului și ne uităm dacă într-adevăr există activitate atipică în ariile care sunt responsabile cu felul în care creierul procesează emoțiile, felul în care integrează tristețea. Astfel, vedem cum ceea ce spune pacientul subiectiv, poate fi documentat științific” spune dr. Diana Nemeș, medic generalist, terapeut neurofeedback, co-fondator Institutul BrainMap, invitată în cadrul emisiunii „Doza de Prevenție”, prezentată de Dorina Pîslaru.

Scanarea creierului ne ajută să scoatem la iveală toate problemele care pot să apară la nivel cerebral, din cauza stresului, și pe care nu le putem vedea.
„De foarte multe identificăm și alte lucruri acolo. Aceasta este esența scanării creierului cu ajutorul hărților pe care le realizăm” mai spune dr. Diana Nemeș, medic generalist, terapeut neurofeedback, co-fondator Institutul BrainMap, invitată în cadrul emisiunii „Doza de Prevenție”, prezentată de Dorina Pîslaru.

Categorii: Știri, Video
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea