Spitalul de Recuperare Băile Felix a fost vizitat de ministrul Sănătății

Spitalul de Recuperare Medicală Băile Felix a fost vizitat de ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Unitatea Medicală beneficiază de 31 milioane de euro pentru reabilitare și extindere. Lucrările vor începe în această toamnă.

„Lucrările vor demara în această toamnă. Clădirea destinată copiilor din Băile 1 Mai va fi complet reabilitată, în timp ce secţia din Băile Felix va fi extinsă cu un nou corp de clădire. În plus, am transmis conducerii spitalului angajamentul Ministerului Sănătăţii de a asigura toate fondurile necesare pentru dotarea completă cu echipamente medicale moderne” a declarat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

Anual, peste 5000 de persoane beneficiază de îngrijiri medicale în acest spital, în regim de spitalizare continuă. „Este una dintre puţinele unităţi din ţară dotate cu roboţi de recuperare şi sisteme inteligente bazate pe realitate virtuală, care ajută pacienţii să recupereze mai rapid şi să revină în viaţa de zi cu zi în condiţii demne. Felicit echipa de management şi autoritatea locală pentru implicarea continuă. Ministerul Sănătăţii va continua să sprijine dezvoltarea spitalelor de recuperare şi a celor de îngrijiri paliative, ca parte esenţială a reformei sistemului sanitar” a mai spus Alexandru Rogobete în timpul vizitei sale.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea