Medic pediatru și consultant în alăptare, dr. Mihaela Niță coordonează „Caravana alăptării”. Este vorba despre o caravană medicală cu ajutorul căreia specialiștii transmit mamelor informații despre cum trebuie realizată corect alăptarea copiilor. Laptele matern este important pentru sănătatea copiilor, deoarece el conține toate substanțele nutritive și mineralele necesare dezvoltării celor mici.
„Noi organizăm și caravane în țară prin intermediul cărora transmitem informațiile. Ne-am gândit la acele zone vulnerabile unde mamele au mai puține informații. Și începem „Caravana alpătării”, ediția de anul acesta la Slobozia, în județul Ialomița”, susține dr. Mihaela Niță, medic primar pediatru, consultat în alăptare, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.
Deși pare simplu, alăptarea vine cu multe provocări. De aceea, este important ca mamele să știe ce trebuie să facă pentru alăptarea corectă a copiilor.
„Provocările alăptării sunt la început. Important este ca mama să știe să atașeze corect copilul la sân. De aceea, cursurile postnatale sunt foarte importante. Dar, cele care nu pot află informațiile pe alte căi. Important să meargă să discute cu un specialist”, mai spune dr. Mihaela Niță, medic primar pediatru, consultat în alăptare, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.












