Studiu: Trei din zece copii de vârstă școlară prezintă risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2

Un studiu efectuat în anul școlar trecut în unitățile de învățământ din Ploiești și Cluj scoate la iveală cifre îngrijorătoare. După ce au fost evaluați peste 3.500 de copii de clasa a V-a, s-au identificat elevi supraponderali, cu obezitate și tensiune arterială crescută.

„Astfel, după evaluarea a 2.113 copii de clasa a V-a în Cluj-Napoca şi a 1.556 copii de clasa a V-a din Ploieşti în anul şcolar 2018-2019, putem concluziona că trei din zece copii români cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani din ambele oraşe prezintă risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 (DZ2) sau a bolilor civilizaţiei”, au precizat autorii studiului.

Evaluarea a fost făcută în cadrul programului “înCerc”, primul program de Prevenţie a Diabetului Zaharat de Tip 2 la copii şi a Bolilor Civilizaţiei, desfăşurat de Asociația Medicover în municipiul Ploieşti şi în Cluj-Napoca. Rezultatele detaliate vor fi prezentate în preajma datei de 14 noiembrie, când anual este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului.

În ceea ce priveşte municipiul Cluj-Napoca, au fost evaluați gratuit şi non-invaziv elevii claselor a V-a din cele 45 de unităţi de învăţământ care au aderat până în prezent la Programul “înCerc” în anul şcolar 2018-2019.

Au fost evaluaţi 75% dintre copiii de clasa a V-a din Cluj-Napoca (2.113 copii). 30,6% au fost identificaţi cu risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 (647 copii).

Printre elevii examinaţi la Cluj s-au regăsit 307 (14,5%) supraponderali şi respectiv 464 (21,9%) copii cu obezitate de diferite grade. De asemenea, s-a constatat tensiune arterială crescută la momentul analizei la 235 (11,1%) dintre elevii evaluaţi. S-a constatat capacitate slabă şi foarte slabă la 980 elevi (48,5%). Întreruperea testului de capacitate fizică a fost necesară în 254 de cazuri (12,5%).

Programul “înCerc” a fost dezvoltat de cercetători de la Universitatea din Gdansk, Polonia şi este implementat în România în două oraşe: Ploieşti (din 2017) şi Cluj-Napoca (din 2018). Se desfăşoară în două etape: evaluarea non-invazivă, gratuită, din şcoală şi consilierea personalizată, alături de specialişti în medicină generală, nutriţie, activitate fizică, psihologie, pentru copiii cu risc de dezvoltare DZ2, timp de 18 luni. Aproximativ 12.000 de copii de clasa a V-a din cele două oraşe vor fi evaluaţi, dintre aceşti 3.000 fiind consiliaţi în etapa 2 a Programului, care se va încheia în 2022.

Categorii: Știri
Tags: , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea