Tu știi ce trebuie să faci pentru a evita cârceii din zona cervicală? Iată de ce apar și cum scapi de disconfortul creat

Statul îndelung la birou, în fața calculatorului, ne poate afecta serios atât musculatura spatelui, cât și coloana vertebrală. Iar zona cervicală este cea mai expusă problemelor. Până la instalarea herniei de disc în zona cervicală, ne confruntăm cu apariția cârceilor.

Dr. Mihai Crăciun, medic primar neurochirurg, a explicat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu, din ce cauză pot apărea cârceii în zona cervicală. Medicul a explicat faptul că statul prea mult la calculator, în timpul activităților de la birou, contribuie semnificativ la apariția cârceilor. „În momentul în care stăm la calculator sau la tabletă coloana cervicală își pierde curbura normală și ajunge să fie curbată spre interior. Ceea ce crește mult brațul de pârghie și centrul de greutate al capului este anterior de coloană. Cu cât ne aplecăm cu capul mai mult în față, crește distanța cu care acest centru de greutate se aplică și crește brațul de pârghie. Și atunci crește presiunea pe punctul de sprijin și apare durerea. Mușchii sunt cei care trebuie să ne sprijine capul și atunci ei se încordează și generează o contractură musculară. Așa apar cârceii în zona cervicală!” susține dr. Mihai Crăciun.

Cârceii din zona cervicală sunt mai greu de controlat decât cei care apar în zona brațelor sau a picioarelor. „E mult mai greu să contracarezi această contractură prin mișcări așa cum se întâmplă în cazul brațelor sau picioarelor, atunci când avem cârcei. Brațele și picioarele le putem flexa, iar prin aceste mișcări ajungem să scăpăm de această problemă. Sfatul ar fi să evităm să stăm prea mult la calculator sau să luăm pauze de câteva minute, în care să facem mișcare moderată” a explicat dr. Mihai Crăciun.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes