Gestionarea terapeutică a psoriazisului este dificilă, în lipsa unui tratament specific ce poate vindeca această boală complet. Inițial, pentru manifestările cutanate se pot folosi tratamente topice, doar dacă leziunile nu sunt foarte răspândite pe corp. În caz contrar, se apelează la fototerapie.
„Din păcate, chiar și cu tratament, deși medicina a avansat extrem de mult, nu pute vorbi despre vindecare în psoriazis. Tratamentul depinde foarte mult de cât la sută este afectată pielea. De exemplu, sub 10% afectare, putem ține sub control cu terapie topică, de exemplu cremă care să țină pielea sub control” explică dr. Oana Dabelea, medic dermatolog, Centrul Medical TenMed, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
Leziunuile cutanate mai puțin existente la nivelul pielii se tratează cu o serie de produse farmaceutice recomandate de medicul dermatolog. Există mai multe tipuri de creme ce trebuie aplicate pentru a se vindeca aceste leziuni.
„În ceea ce privește etapa de dinainte de tratament vorbeam că există acele scuame foarte bine reprezentate la o leziune de psoriazis. De obicei tratamentele topice nu pătrund destul de bine pe sub acele cojițe. Noi recomandăm o terapie depacantă, care să elimine scoamele și putem utiliza diverse creme cu uree, iar apoi putem să aplicăm tratamentul topic propriu-zis” mai spune dr. Oana Dabelea, medic dermatolog, Centrul Medical TenMed, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
Medicii atrag atenția cu privire la faptul că tratarea leziunilor creează frustrare pacienților, de aceea mulți dintre ei renunță, pe parcurs, la aplicarea cremelor prescrise de medici.
„Este destul de dificil de urmat tratametul, iar pacienții renunță la el pentru că trebuie să se obișnuiască cu ideea că trebuie să trăiască cu această afecțiune. Trebuie să învățăm să o ținem sub control cu tratamentul corect. Este dificil să ne ținem de tratament, dar cel topic se limitează la forme ușoare„ mai spune dr. Oana Dabelea, medic dermatolog, Centrul Medical TenMed, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
În momentul în care leziunile sunt răspândite pe o suprafață mare a corpului, singura alternativă eficientă pentru vindecarea lor este fototerapia. Această terapie se realizează însă doar în cabinete specializate și acreditate în acest sens.
„Când vorbim de afectare de peste 10%, asociem fototerapie, la medicul dermatolog. În anumite centre există un astfel de aparat. Pacientul se expune la raze UV de tip B sau A, într-o doză terapeutică. Se fac ședințe repetate, cam 2, 3 pe săptămână” a explicat dr. Oana Dabelea, medic dermatolog, Centrul Medical TenMed, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.













