Reforma sistemului medical presupune, printre altele, reducerea numărului de paturi din spitalele publice. Această măsură a generat un val de discuții în spațiul public referitoare la faptul că unitățile medicale s-ar putea închide. Prezent în studioul emisiunii „Sistemul Medikal”, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a explicat faptul că nu se vor închide spitale, iar reorganizare paturilor înseamnă, de fapt, transformarea lor în paturi care pot oferi servicii medicale adaptate nevoilor pacienților.
„Cel mai important lucru este că nu se vor închide spitale. Reducerea numărului de paturi cu până la 20% până la finalul anului 2030, căci așa este Programul de guvernare nu înseamnă sub nicio formă închiderea spitalelor. Înseamnă reorganizarea acestora în funcție de nevoia de servicii medicale dintr-o anumită comunitate” susține Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
Ce înseamnă de fapt această reorganizare?
Din perspectiva ministrului Sănătății, reorganizarea se referă la faptul că anumite paturi din spitale vor fi transformate astfel încât, prin intermediul lor, să poată fi oferite servicii medicale adaptate nevoilor actuale pe care pacienții din România le au.
„Am văzut și eu cifrele care vin de la INS, într-adevăr există multe unități medicale care au un grad redus de ocupare al numărului de paturi pe spitalizare continuă. Dar să separăm puțin apele. Numărul de paturi de spitalizare continuă din România, în primul rând este primul loc în Europa la 100 de mii de locuitori. Avem mult prea multe paturi de internare continuă în spitale. Intenția noastră este ca aceste paturi nu să dispară, ci să le convertim ca tip de serviciu medical pe care le oferă în paleație, paturi pentru cronici, paturi pentru recuperare medicale, un procent din ele să fie transformate în paturi pentru spitalizare de zi, adică acel procent de intervenții chirurgicale în care pacientul merge dimineața la spital, beneficiază de servicii medicale, și apoi seara este externat acasă. Interpretarea că se vor reduce numărul de paturi înseamnă închiderea spitalelor, sub nicio formă nu se va întâmpla asta„ mai spune Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.