Zona abdomenului inferior, a coapselor și a feselor pot acumula grăsime care este greu de îndepărtat oricâte eforturi am putea face în acest sens. Această grăsime „încăpățânată” trebuie îndepărtată pentru că ar putea juca un rol important în dezechilibrele metabolice care apar în organism.
„Promovez partea de slăbire, nu ca frumusețe că trebuie să fim slabi, pentru că trebuie să fim sănătoși. Grăsimea încăpățânată adică acea grăsime depusă în zone ale corpului unde este greu de îndepărtat, ca multe alte tipuri de grăsime, poate genera multe boli. Boli cardiovasculare, diabet și așa mai departe. Este păcat să nu putem trăi bine și la 70 de ani” susține dr. Gabriela Rijala, nutriționist, asistent medical și expert în estetică medicală non-invazivă – Artist Touch Clinique, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
Să mâncăm corect și responsabil
Restricțiile alimentare nu par a fi o soluție pentru a scăpa de stratul de grăsime din aceste zone greu accesibile. Importante sunt și o serie de terapii non-invazive cu aparate specializate care topesc pur și simplu grăsimea „încăpățânată”. De asemenea, în ceea ce privește alimentația, specialiștii susțin că putem mânca aproape orice, dar cu moderație și disciplină.
„Am început să fiu echilibrată, să mă educ. De exemplu, dacă vreau să mănânc o prăjitură o voi mânca, dar o săptămână nu mai mănânc dulce„ spune dr. Gabriela Rijala, nutriționist, asistent medical și expert în estetică medicală non-invazivă – Artist Touch Clinique, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.