VIDEO Lucrurile simple care o fac fericită pe Lorelei Nassar, medic stomatolog: „Sport în fiecare zi și meditație”

Învață de la medicul stomatolog Lorelei Nassar cum să redescoperi fericirea în lucruri simple

Experiența profesională a medicului Lorelei Nassar a început cu 30 de ani în urmă. Astăzi, se bucură de aprecierea pacienților, fiind un bine cunoscut medic stomatolog specializat în chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie. Deține propria clinică prin intermediul căreia îi ajută pe pacienți să redescopere frumusețea zâmbetului. Se descrie ca fiind o persoană pozitivă și mereu curioasă să descopere lucruri noi. Este pasionată de tango și natură, dar printre cele mai importante lucruri din viața sa se numără atitudinea pozitivă. Prezentă în cadrul emisiunii „Povești sănătoase cu Ioana Maria Moldovan”, de la Medika TV, dr. Lorelei Nassar a vorbit despre lucrurile simple care ne-ar putea face pe toți să simțim fericirea sau care ne-ar putea oferi, în fiecare zi, o doză de optimism.

Ce o face fericită pe Lorelei Nassar?

Ceea ce o face fericită pe dr. Lorelei Nassar sunt lucruri simple, la care puțini dintre noi ne-am putea gândi. Este vorba despre mișcare, dar și câteva minute de meditație. Fiecare dintre noi am putea face asta, în propria noastră intimitate, nu-i așa? Haideți să urmăm sfatul medicului Lorelei Nassar și să începem să ne bucurăm de lucrurile simple care ne pot face fericiți.

„Este super simplu: o oră de sport pe zi, 20 de minute de meditație dimineața și ori de câte ori am nevoie cer ajutor.” a mărturisit dr. Lorelei Nassar.

Managementul situațiilor dificile

Atunci când problemele încep să apară, multe persoane preferă fie să le ocolească, fie să fugă de ele, în speranța că ar putea să le depășească. Dr. Lorelei Nassar susține că în momentele grele trebuie să luptăm și să căutăm soluții pentru a putea învinge în această confruntare. „Tactica mea personală este să mă confrunt cu orice durere, orice moment greu. Sunt foarte frontală și când am un moment dificil mă confrunt cu el. Cu degetul în interior, pe durere. Abordez diverse metode de ajutor printre care terapia, meditația, discuțiile cu prietenii, dar și alimentez această stare de bine zilnic” mai spune dr. Lorelei Nassar.

Dacă și tu vrei să ai o viață liniștită și fără griji, învață de la medicul Lorelei Nassar lucrurile simple care  îți pot aduce o stare de bine.

Categorii: Știri, Video
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea