De la finele anului trecut, cu aplicare începând din ianuarie 2025, Legea farmaciei a fost modificată printr-o Ordonanță de Urgență. Aceste modificări nu sunt însă văzute cu ochi buni de către specialiștii din domeniul farmaceutic, precizând faptul că ele mai mult le îngreunează activitatea.
„La acest moment, într-adevăr, pe final de an a apărut o ordonanță care a modificat legea farmaciei și din ianuarie avem Ordinul 484 cu aprobarea normelor care nu este neapărat în favoarea unităților farmaceutice. De ce spun asta? Pentru că farmacia funcționează după Legea societăților comerciale și prin această legislație este posibilă tranzacționarea sau schimbarea persoanei juridice, prin anumite posibilități. Prin această modificare a legii farmaciei, nu mai se mai prevedere mutarea unei farmacii care este suspendată pe o perioadă de 180 de zile. Modificările acestea sunt anticoncurențiale. Nu mi se poate îngrădi dreptul de a mă muta, în situația în care eu achiziționez” a declarat, la „Sistemul Medikal”, Mihaela Udrea, farmacist și fost director al Direcției Farmaceutice și Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătății.
Sancțiuni drastice
Mai mult, aceste modificări impun și sancțiuni. Aceste sancțiuni se aplică, printre altele, unităților ai căror angajați nu poartă ecusoanele de serviciu, în timpul activității. Sunt situații în care absența ecusoanelor poate fi generată de diverse cauze.
„De asemenea, au apărut niște sancțiuni. Putem primi sancțiuni de 5000 de lei pentru că nu se vede ecuson cu numele și funcția angajatului din farmacie. Sunt situații în care, nu știu, și-a spălat halatul, s-a rupt efectiv ecusonul…Nu mi se pare corectă această sancțiune…” a mai spus Mihaela Udrea, farmacist și fost director al Direcției Farmaceutice și Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătății.