VIDEO Momentul potrivit pentru prima vizită la psiholog a copilului

Mersul la psiholog este încă un subiect tabu în România, deși mulți oameni au nevoie de sprijinul terapeuților. Chiar și pentru copii este esențial să meargă în cabinetul unui terapeut pentru a-i ajuta să găsească soluțiile potrivite la problemele care-i frământă. Dar când ar trebui să mergem cu cel mic la psiholog? O astfel de interacțiune ar trebui realizată în momentul în care părintele consideră că a epuizat toate metodele prin care l-ar putea susține pe cel mic și că are nevoie de ajutor de specialitate.

„Când a depistat că este o problemă și semnalată, identificată pe care a încercat să o rezolve părintele, dar cu toate instrumentele nu a reușit. Atunci recomand să ceară ajutor specializat și să spună ce metode au încercat. De obicei părinții ajung în cabinete și spun că au încercat toate variantele, dar aceste variante nu sunt atât de diferite” spune Tina Petrăreanu, psiholog, invitată în cadrul emisiunii „Ne facem mari”.

Amânarea nu vindecă

Mulți părinți se tem sau evită să recunoască faptul că cei mici pot avea probleme care, pentru a fi rezolvate, necesită interacțiunea cu un terapeut. Astfel, ei amână momentul preferând să caute soluții, însă această amânare nu este totdeauna benefică.

„Stând mult timp și încercând niște lucruri, probabil că părinții se simt descurajași și li se pare că nu se mai poate face nimic și că e prea târziu și propria lor neliniște crească. Această stare se răsfrânge apoi asupra copiilor. Dar copiii nu au nevoie de un astfel de părinte, ci de unul care este acolo care știe să-l susțină și să rezolve problemele” mai spune Tina Petrăreanu, psiholog, invitată în cadrul emisiunii „Ne facem mari”.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea