Copiii ar trebui încurajați de părinții lor să desfășoare activități care-i pot ajuta să se dezvolte, așa cum este sportul. Miron Cătălin, președintele Ligii Performanței în Natație, subliniază faptul că cei mici au nevoie de suportul părinților pentru a-și putea descoperi aptitudinile pentru o anumită disciplină sportivă.
„Metaforic vorbind, părintele este ca un far în întuneric pentru un copil. Chiar și atunci când vorbim despre activitățile sportive, trebuie să spunem faptul că părinții sunt cei care îi susțin pe copii în orice moment. Părinții sunt ca o călăuză care le spune copiilor ce e bine și ce nu e bine. Părintele este factorul ocrotitor și poate îndruma copilul de a merge într-o direcție.” a declarat Miron Cătălin, președintele Ligii Performanței în Natație, invitat în cadrul emisiunii „Ne facem mari” de la Medika TV.
Copiii trebuie încurajați, nu obligați
În foarte multe familii din România, în special din mediul rural, se pare că părinții sunt cei care iau decizii în locul copiilor. Această mentalitate ar trebui înlocuită cu cea a părinților din mediul urban care spune Miron Cătălin, își încurajează copiii să facă mișcare, nu-i obligă.
„Categoric dacă mergem în mediile rurale este factorul care decide ce ar trebui să facă un copil în viață. Dacă ne raportăm la orașele mari, cred că părinții au trecut demult de această mentalitate. Este împărțită societatea din punctul meu de vedere, dar noi, aici, în București cred că am trecut de această perioadă” mai spune Miron Cătălin, președintele Ligii Performanței în Natație.