Cataracta este o afecțiune care se tratează. Cea mai eficientă metodă rămâne intervenția chirurgicală. Deși pe piață există numeroase produse ce promit că pot vindeca boala, în realitate doar operația poate face asta. Clinica TenMed are specialiști pregătiți care pot diagnostica și propune un plan terapeutic eficient și sigur pacienților diagnosticați cu această afecțiune.
„Într-adevăr se găsesc pe piață picături, iar cei care le produc promit încetinirea evoluției cataractei, dar ea oricum va evolua. Studiile exacte nu sunt, nu există un produs X pe care să-l folosim și să nu mai facem cataractă. Ele ajută doar pe termen scurt” susține dr. Teodora Roșoga, medic primar oftalmolog, Centrul Medical TenMed.
Operația, cea mai sigură metodă terapeutică
Chiar dacă sunt intens promovate, picăturile nu au o eficiență foarte mare. Singurul tratament eficient rămâne intervenția chirurgicală.
„Singurul tratament eficient este cel chirurgical, dar din fericire este o intervenție ușoară. Iar pacienții nu trebuie să se teamă de această intervenție” mai spune dr. Teodora Roșoga, medic primar oftalmolog, Centrul Medical TenMed.