VIDEO Vrei să dai 20 de kg într-un timp scurt? E greu, dar nu imposibil! Iată ce trebuie să faci

Persoanele care au probleme cu greutatea își doresc să slăbească într-un timp cât mai scurt. Specialiștii vorbesc despre faptul că ar putea pierde aproximativ 20 de kg în doar șase luni. Pentru a atinge acest obiectiv este nevoie însă de mult autocontrol și multă disciplină. Poate părea greu, dar nimic nu este imposibil atunci când vine vorba despre sănătatea ta.

„Nu este realist pentru toată lumea, nu toți pot. Este însă ușor de obținut dacă îți faci ordine. Un astfel de demers necesită multă planificare și mult control al porțiilor. Deci, dacă nu gătești acasă, dacă nu îți prioritizezi sănătatea suficient încât să ai trei mese pe zi sau două, dar să ai un plan de mese stabil, să-ți gătești acasă mâncarea, să investești un pic de energie și de timp în numărul de ore pe care le lucrezi, în timpul pe care îl petreci cu tine făcând lucruri pentru sănătatea ta. Este vorba despre categoria de oameni care nu vor slăbi. Pentru că dacă nu dormi, nu ai mese regulate, nu-ți gătești mesele, nu ai cum să slăbești 20 de kg într-un timp scurt” susține Cori Grămescu, nutriționist și antrenor, prezentă în cadrul emisiunii „Doza de prevenție”.

Ce trebuie să faci?

În mod clar totul începe prin a conștientiza faptul că este nevoie să dai jos cele 20 de kilograme și, odată cu asta, să înțelegi faptul că trebui să-ți schimbi stilul de viață, astfel încât să devii o persoană disciplinată. Este importantă acceptarea unor reguli care, din fericire, îți pot schimba viața în bine.

„Dacă dormi suficient, dacă înțelegi compoziția nutrițională a meselor și îți faci un plan și îl respecți, a slăbi 20 de kg când suferi de obezitate nu este ceva extravagant de greu. Trebuie ordine și disciplină” mai spune Cori Grămescu, nutriționist și antrenor, prezentă în cadrul emisiunii „Doza de prevenție”.

Dacă acest articol te-a convins, atunci este timpul să faci marea schimbare către un corp fără kilograme în plus și către un stil de viață sănătos.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea