În cadrul unei conferințe de presă, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății a precizat că, într-adevăr, există criză de personal în spitalele din România.
„Da, România se confruntă cu o lipsă a personalului medical. În întreaga Europa există pentru anumite specialităţi o criză a personalului medical. Şi vă dau un exemplu. În Germania tranzitează acum o criză a anesteziştilor, de exemplu. Aceste lucruri se întâmplă ciclic în funcţie de numărul de absolvenţi şi în funcţie de preferinţele anumitor generaţii de a se duce într-o direcţie sau în altă direcţie. Este o constantă care se întâmplă la nivel european” susține Alexandru Rogobete.












