Fie că merg la muncă, fie că merg în vacanță, multe persoane au probleme cu stomacul. Cel mai comun simptom este constiația. Gastroenterologii susțin faptul că principala cauză ar fi alimentația sau schimbarea obiceiurilor zilnice.
Cauza problemelor digestive în timpul călătoriilor
Tranzitul intenstinal este strâns legat de rutină. Factorii care declanșează mișcările intestinale sunt orele fixe de trezire, mesele, cafeaua sau exercițiile fizice. Când călătorim, aceste obiceiuri sunt complet date peste cap.
În plus, stresul și chiar folosirea toaletelor publice, aspect ce ne-ar putea crește anxietatea, mesele luate pe fugă sau consumul redus de apă contribuie la încetinirea tranzitului intenstianl. Iar toți acești factori provoacă ceea ce medicii numesc „constipația călătorului”.
Pentru a preveni această senzație neplăcută, așa cum este constipația, medicii ne recomandă ca atunci când plecăm undeva să luăm un supliment pe bază de fibre sau un laxativ ușor care ne-ar putea asigura un tranzit regulat. Totodată, medicii ne sfătuiesc să bem apă, să facem mișcare și să consumăm alimente bogate în fibre.