Alimente proaspete versus alimente congelate. Care crezi că sunt mai sănătoase?

Alimentația este cheia unei vieți sănătoase. Dar oare câți dintre noi știm să ne alimentăm corect și cu ce tipuri de alimente facem asta? Medicii susțin faptul că cel mai bine pentru organismul nostru este să consumăm alimentele proaspete. 

Dr. Simona Carniciu, medic medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, Doctor în Științe Medicale, a vorbit în cadrul emisiunii „Doctor Medika” despre importanța alimentației în ceea ce privește menținerea sănătății. Medicul a recomandat ca alimentele pe care le consumăm să fie cât mai proaspete. „Primul pas este să ne alegem alimentele pe care dorim să le mâncăm și prospețimea lor. De exemplu, dacă luăm o salată și o ținem două zile în plus deja își pierde din proprietăți. Nu trebuie aruncată, poate fi adăugată într-o supă, dar nu mai are aceleași beneficii inițiale. Totul înseamnă organizare” susține dr. Simona Carniciu. 

De asemena este foarte important și modul în care alimentele sunt preparate. De preferat ar fi să renunțăm la prăjitul acestora în mult ulei. „Este important cum le gătim. Ne-am obișnuit să prăjim foarte mult. Una este să tragi la tigaie alimentele și alta este să prăjești efectiv în ulei alimentele. Recomandarea mea este să folosim cât mai puțin această metodă a prăjitului în mult ulei” a mai spus dr. Simona Carniciu. 

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes