ATCA subliniază importanţa diagnosticării copiilor cu autism la vârste cât mai mici

Asociaţia de Terapie Comportamentală Aplicată atrage atenţia asupra importanţei diagnosticării copiilor cu potenţiale tulburări din spectrul autist la o vârstă cât mai fragedă pentru a creşte şansele de recuperare a acestora.

“Bazându-se pe studii internaţionale, specialiştii ATCA afirmă că, în prezent, diagnosticul pentru tulburări din spectrul autist (TSA) poate fi stabilit după 18 – 24 luni, însă semne pot fi observate încă de la 10 luni – un an. Recuperarea terapeutică cu cele mai bune rezultate dovedite ştiinţific este ABA (Applied Behavior Analysis). Succesul acesteia depinde de patru factori majori: nivelul de gravitate al afecţiunii, vârsta copilului la intrarea în program, gradul de implicare a familiei, experienţa echipei de terapeuţi şi a coordonatorului care lucrează cu cel mic”, se arată într-un comunicat al asociaţiei, transmis joi AGERPRES.

Rezultatele altor cercetări internaţionale, în urma aplicării ABA în cazul copiilor cu tulburare de spectru autist, arată, conform sursei citate, că dacă terapia este începută la vârstă foarte mică (2 ani sau chiar mai devreme), este intensivă (20 – 30 de ore săptămânal) şi se desfăşoară fără întrerupere timp de minim doi ani 20 – 30% dintre copii vor fi complet independenţi, iar simptomele autismului dispar.

Potrivit comunicatului, în România nu există un raport la nivel naţional privind numărul copiilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist, dar estimările avansează că există peste 30.000 de minori care intră în această categorie.

La nivel mondial, cel mai recent studiu privind această tulburare arată că unul din 68 de copii are autism. Tulburarea este mai des întâlnită la băieţi (1 din 46), doar una din 84 de fete suferind de autism.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea
Spălarea corectă a mâinilor

Spălarea corectă a mâinilor, cum procedăm VIDEO

Prevenția bolilor infecțioase, indiferent de virusurile care le provoacă, se face în primul rând prin igiena mâinilor. Spălarea corectă a mâinilor ține la distanță foarte multe afecțiuni. Este însă important…
Gripă sau răceală, cum le deosebim?

Gripă sau răceală, cum le deosebim? VIDEO

Sezonul rece amplifică circulația virusurilor de răceală și gripă. Deși relativ asemănătoare ca simptome, gripa și răceala au însă manifestări diferite. De aceea, este important să ne dăm seama, cu…
Renunțarea la fumat, beneficii pentru plămâni VIDEO

Renunțarea la fumat, beneficii pentru plămâni VIDEO

  Cancerul pulmonar are o incidență tot mai ridicată în România. Principalul factor de risc este fumatul. Medicii consideră că renunțarea la fumat aduce multe beneficii pentru plămâni. Recomandarea specialiștilor…