Dr. Antoanela Sebestyen, medic primar ginecolog, nu doar tratează femeile, ci și înțelege profund complexitatea și frumusețea feminității, pentru că face din pasiune munca sa de zi cu zi. Medicul abordează sănătatea femeii într-un mod holistic, îmbinând expertiza medicală cu empatia, o comunicare deschisă și, nu în ultimul rând, fiind femeie, înțelege ce și-ar dori pacientele de la medic atunci când o abordează. „Crescând cu mama prin spitale și văzând de la bun început mediul acesta, am decis că mi s-ar potrivi Medicina. Ulterior, mi-am dat seama că spitalul deseori este prima casă a mea, unde consumul psihic și emoțional trec pe plan secund cât timp faci acest lucru cu dăruire față de femeile pe care le tratezi”, a explicat dr. Antoanela Sebestyen, medic primar ginecolog în cadrul Hyperclinicii MedLife Unirii.
Dr. Antoanela Sebestyen a urmat Liceul Teologic, unde i s-a insuflat faptul că viața este darul cel mai de preț, iar pregătirea din curricula de Rezidențiat a făcut-o la Brașov sub stricta îndrumare a domnului Prof. Univ. Dr. Marius – Alexandru Moga: „M-a impresionat prima naștere văzută din postura de student, am spus că este ceva divin cu ajutorul lui Dumnezeu și al mamei ce dă viață în acele momente magice atât pentru ea, cât și pentru făt”, a povestit medicul, implicat activ în a le ajuta pe femei, pe mămici să-și păstreze sănătatea.
O abordare complexă a ginecologiei bazată pe încredere și comunicare
În practica sa, dr. Sebestyen întâlnește o varietate de cazuri, de la femeile care vin la controalele de rutină, esențiale pentru prevenție, până la cele care se prezintă în situații de urgență și provocările menopauzei.
„Atât în cadrul Hyperclinicii MedLife Unirii, cât și al spitalului MedLife Medical Park, unde efectuez gărzi, avem o patologie variată ce cuprinde femeia în toate etapele vieții ei. Avem cazuri și din patologia de urgență, unde orice minut contează; avem de-a face și cu momentul în care se instalează „liniștea” în organismului femeii, unde anumite funcții, precum cea reproductivă, intră într-un ușor declin; iar ulterior sunt cazurile în care femeile trebuie să se prezinte anual la medic și să ne asigurăm că sunt sănătoase”, a spus medicul ginecolog, care pune un accent deosebit pe construirea unei relații de încredere cu pacientele sale.
Fiind ea însăși femeie, înțelege provocările și sensibilitățile acestora: „Întâi de toate, fiind și eu femeie, le înțeleg din multe puncte de vedere, empatizez cu ele și le ofer sprijinul meu. Din păcate, atât discuțiile cu mamele, cât și cu prietenele de acasă, observ că este destul de greu să își înțeleagă pe deplin corpul, schimbările și stările prin care trec de-a lungul anilor”, a afirmat dr. Antoanela Sebestyen.
Educația femeilor de a-și cunoaște corpul, esențială
Rolul medicului este și de a educa, respectiv de a oferi informații clare, într-un limbaj accesibil astfel încât femeile să își înțeleagă propriul corp și să recunoască semnalele de alarmă pentru a merge la timp la ginecolog. Iar dr. Sebestyen nu doar tratează afecțiuni, ci și educă, sprijină și inspiră femeile să aibă grijă de sănătatea lor, în toate etapele vieții.
„Eu le învăț atât pe pacientele mele, cât și pe mamele de fetițe, să își cunoască corpul din primii ani începând cu apariția menstruației, cu schimbările ce intervin în organism, să efectueze ecografii abdominale, precum și odată cu debutul vieții sexuale să facă controlul anual important pentru ele. Pentru orice modificare care apare de-a lungul timpului să ceară ajutor, să se prezinte la medic negreșit. Cunoscându-și corpul de la pubertate, la viața de adult, de mamă în devenire, orice abatere de la normal este imperios necesar a fi discutată cu medicul ginecolog, în funcție de particularitatea cazului”, a precizat medicul.
Menopauza trebuie abordată proactiv
În 2021, femeile în vârstă de 50 de ani și peste reprezentau 26% din totalul femeilor și fetelor la nivel global, în creștere cu 22% în ultimul deceniu, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății. Sunt tot mai multe femei care se confruntă cu menopauza, inclusiv menopauza precoce și care au de-a face cu simptomele adesea neplăcute ale acesteia.
„Dintotdeauna femeile s-au lovit de aceste probleme, însă știința a progresat, a adus soluții. Eu le explic pacientelor mele că ceea ce se întâmplă cu ele este perfect natural și nu trebuie să se sperie, că vor trece prin niște schimbări, de aceea trebuie sprijinite de către medicul ginecolog, iar acasă de către familie și partener. Eu afirm deseori că nu există probleme, ci doar soluții, că este de bun augur tot ce se întâmplă cu ea, făcând parte din viața în etapa respectivă”, a declarat dr. Antoanela Sebestyen, care abordează această etapă ca pe un proces natural, oferind soluții și încurajare, astfel încât femeile să poată ulterior să-și trăiască viața frumos și sănătos.
În ceea ce privește terapia de substituție hormonală indicată în menopauză, medicul consideră că joacă un rol important și că „trebuie administrată sub stricta supraveghere a medicului și nu pe baza informațiilor luate din mediul online sau a altor prietene. Vorbim de organisme diferite, de importanța tratării cazului din punct de vedere cardiac, odată cu scăderea estrogenilor, a densității oaselor sau a patologiei mamare, foarte importantă de altfel”, a subliniat ginecologul.
Cazuri deosebite – lecții valoroase de viață
Două din multele cazuri care au trecut prin mâinile dr. Antoanela Sebestyen demonstrează cât de importantă este prezentarea regulată la medicul ginecolog la orice vârstă.
„O doamnă aflată la menopauză, în vârstă de 63 ani, nefiind din păcate obișnuită să se prezinte anual la medicul ginecolog, a venit de urgență la camera de gardă, pierzând foarte mult sânge în ultimul timp, cu o stare generală alterată. În urma investigațiilor și efectuarea unui chiuretaj s-a dovedit că dezvoltase în timp un cancer de endometru care îi producea sângerările abundente chiar în menopauză. Particularitatea cazului este că organismul ei, tolerând în timp pierderea de sânge, nu i-a produs un efect catastrofal pe moment, cum se întâmplă într-un accident rutier spre exemplu; compensator, corpul uman face față pierderii de sânge, însă rezervele în scădere a compușilor din sânge îi periclitau viața în orice moment, putând să își piardă viața printr-un stop cardio-respirator. Pacienta a fost salvată în strânsă colaborare cu medicii ATI, fără de care nu putem salva vieți, a fost operată și se poate bucura de familia ce o aștepta acasă”, a povestit medicul despre pacienta era atât mamă, soție, cât și bunică.
Un caz de cancer de col uterin avansat a fost depistat tot la o doamnă aflată la menopauză, soție și mamă cu copiii la liceu: „Din păcate, tot din lipsa neprezentării la ginecolog anual, am depistat un cancer de col uterin depășit chirurgical, la o femeie de 53 ani. Pacienta a urmat cure de chimioterapie și radioterapie, însă prognosticul pe termen lung îi va afecta calitatea vieții și complicațiile renale pe care a apucat să le dezvolte – toate aceste lucruri fiind din nefericire din cauza lipsei prezentării la ginecolog”, a spus dr. Antoanela Sebestyen.
Mesajul medicului către femei este unul de responsabilizare și grijă. „Fie că suntem deja mamă, fie soție, ca să rămânem sănătoase este necesar să avem grijă de noi mergând anual la ginecolog, toată viața”.
Empatie și profesionalism: însușirile unui medic bun
Pentru dr. Sebestyen, a fi un medic bun înseamnă mai mult decât a avea cunoștințe medicale. Înseamnă a avea empatie, ascultare activă și capacitatea de a ghida pacientele cu profesionalism și înțelegere. „E necesar să empatizezi cu femeile, ele au nevoie să fie ascultate înainte de toate și să fie îndrumate ca să se poată bucura de viață”, a spus medicul, care găsește inspirație în forța și reziliența femeilor, în capacitatea lor de a depăși provocările și de a aduce viață pe lume.
„Fiecare femeie este specială și magică în toate «anotimpurile» ei. Are capacitatea de a se redresa, echilibra precum și de-a reveni cu ușurință de la durerile nașterii la zâmbet când vede copilul născut. Femeia are o capacitate supranaturală cu siguranță dată de la Dumnezeu”, este concluzia dr. Sebestyen.
Surse:
https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/menopause
https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/menopauza-cauze-simptome-tratament
***
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.
Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.
Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.
Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.