Exclusiv Medika TV: Transformarea spectaculoasă a unui bărbat, care a slăbit 43 de kilograme. O poveste despre luptă, frustrări și sănătate (video)

Medicul nutriționist Laura Ene le-a făcut cunoștință telespectatorilor Medika TV, în emisiunea “Secretele nutriției”, cu un bărbat care are o poveste de viață uluitoare. Invitatul dr. Ene, Adrian Istrate, a reușit să slăbească nu mai puțin de 43 de kilograme, ajungând să cântărească 90 de kilograme, de la 133 cât avea în momentul în care a realizat că viața la o asemenea greutate  e din ce în ce mai dificilă din toate punctele de vedere.

Adrian Istrate a mărturisit că a ajuns la această greutate în timp și a povestit cum i s-a schimbat viața la 133 de kilograme.

Când a realizat că e timpul să scape de kilograme, a încercat mai întâi să slăbească cu ajutorul unor pastile așa-zis minune, ulterior interzise și retrase de pe piață. A renunțat foarte repede la ele, din cauza unor efecte adverse grave. Adrian Istrate a mers apoi la sală, să facă sport. Nici așa nu a reușit să slăbească, dimpotrivă, și-a dat seama că mișcarea nu e suficientă.

Adrian Istrate a mărturisit că a încercat toate dietele posibile, a încercat inclusiv să apeleze la chirurgia bariatrică, dar nimic nu a dat rezultate. A reușit să dea jos doar 7 kilograme.

Decizia care în final i-a schimbat viața a fost aceea de a-și schimba stilul de viață și de a urma o dietă personalizată, urmărită de un medic specialist.

Invitatul dr. Laura Ene a subliniat că stilul de viață sănătos i-a schimbat radical viața, nu numai că a dus la scăderea în greutate. Acesta a precizat că, pe lângă alimentația personalizată, a făcut și mișcare, care are un rol extrem de important atunci când vrei să slăbești.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes